Trainspotting de Romania

postul nu e scris de mine

Îmi duceam copiii la ai mei ca să pot lucra în liniște și-l văd pe tata că-mpinge un căruț cu saci, pesemne că merge la moară. Părea liniștit, deci mă gândesc că cele două mașini de poliție oprite la poartă la el nu pe mine mă caută, că-i cam târziu, a cam expirat orice motiv. Totuși, n-am văzut niciodată mai mult de o mașină de poliție la mine la poartă.

-Mă, ce caută ăștia aici, îl întreb?

– Veniră să-l ia pe nebun.

Nebunul e G. un amic și vecin, nu știu dac-o avea 25 de ani impliniți. De fapt, nici nu-l știam de nebun, mai mult decât m-ar ști alții pe mine. Îmi spusese tata aseară ca ”e rău, că a consumat droguri și l-au înnebunit”.

Am văzut prima oară filmul Trainspotting prin 2003, cred. Mi s-a părut amuzant.

Cand am copilărit și am adolescit eu nu văzuse nimeni pe la mine prin sat droguri. Băutură da și era o problemă. Tot satul, oameni de toate vârstele eram afectați de băutură, într-un fel sau altul. Era o problemă cronică, malignă, probabil că nu numai locală, dar nimeni nu-i dădea prea mare importanță, mai mult decât să se râdă de oamenii beți și să fie disprețuiți verbal pentru modul în care se comportă la băutură. Recent, un vecin, cunoscut ca fiind consumator de alcool, a murit în Germania, fiind găsit căzut de la înalțime de pe o platformă și având ceva alcool în sânge. Apropiații exploatează mai degrabă ipoteza unei omucideri decât pot accepta logica ce derivă din probe și istoricul persoanei.

Nimeni din satul ăsta, dacă-i întrebi, nu-și dă seama cât de gravă era problema pe-atunci, deși nu venea poliția să ridice vreun bețiv violent de-acasă. Își băteau fiecare nevestele ( sau luau bătaie de la ele) în liniște și bună conviețuire cu vecinii. Era oarecum greu observabilă legătura dintre faptul că pe fiecare sâmbătă la discoteca sătească, dar și la altele din alte sate, aveau loc scandaluri care se terminau cu capete sparte, cu oase rupte, cu ștacheți lipsă din garduri, culminând cu oameni internați în comă, unii de la intoxicație cu alcool, alții de la violență.

Desigur, era rău să bei, dar orișicine ți-ar fi întins un pahar de țuică, chiar și pe-al cincilea, dacă nu refuzai stoic. Oamenii erau pe-atunci îngrijorați să nu care cumva să se drogheze careva ( gen copiii lor), că ”ălea-s rele, maică”, deși nu văzuse nimeni vreo frunză de cannabis pe rază de 50 de km, sau vreo seringă murdară de heroină și sânge.

Țin minte clar că mi-a spus tata când am plecat la liceu, iar mai apoi la facultate, să nu mă apuc de droguri, sfat pe care l-am urmat. Eram prea ocupat cu băutura și-n plus, nici nu văzusem pe undeva prin orașul ăla de provincie droguri de vreun fel, desi mai amușinam în stânga și în dreapta. Fără îndoială că existau, dar nu nimerisem eu în cercul potrivit, că nu erau chiar la botul calului, și credeți-mă, umblam prin cercuri destul de dubioase, după părerea altora. Și nu, nu-mi spuneți de romparkin cu vodkă, sau alte barbiturice amestecate cu alcool, ălea nu-s droguri, mai mult decât este aurolacul. Ălea-s surogate pentru ăia care nu mai au bani sau de unde procura droguri. Prima dată am aflat cu exactitate că au ajuns droguri în orașul unde studiam când o altă amică a fost arestată ( prin 2001, sau 2002) când s-a întors cu ceva pastiluțe din Amsterdam și voia să le vândă la liceul unde învăța. I le-a arătat unei colege și aia a fost. La pauză, sau ceva, o și săltase poliția și vreo 2 sau 3 ani a stat la întuneric.

Să fi trecut vreo 3-4 ani de atunci, până prin 2005-2006 când alți amici vorbeau de ceva iarbă adusă de pe la Cluj și uscată în radiatorul mașinii, lol. Și îl auzeam pe frate-meu zicând ceva de văzut pinguini prin discotecă.

Și de-atunci încolo lumea s-a schimbat. Mai puține scandaluri, mai puține probleme cu băutura. Discoteca sătească va fi fost închisă de mult, dar în celelalte locanțe din satele invecinate părea că s-a civilizat lumea. De fapt, s-a schimbat puțin apetitul celor care reprezentau elementele negative în plină tinerețe, iar asta pare să nu fi observat nimeni. Drogurile au intrat pe nesimțite într-un sat atât de potrivnic lor, într-un sat care credea că drogurile sunt dracu’ și care credea că dacă tragi, viața ta e distrusă fără echivoc, în timp ce ignora și încă ignoră viețile atâtora înecate în băutură, unii membri de vază, sau glastră, ai societății locale.

Îmi aduc aminte de vreo două ocazii când am fost să iau ceva acte de făcut buletinul și viceprimarului îi tremurau mâinile și vocea la 9 dimineața, cât încă nu deschisese la barul alăturat primăriei, unde putea să-și dreagă un pic glasul și să-și pună ordine în gânduri. În ultimii ani ai vieții lui, profesorul meu de matematică din școala generală, care era și directorul școlii, mergea înainte de ore la barul de lângă școală unde băga niște rom sau coniac, el fiind altfel un om respectabil.

Tinerii de pe strada mea n-o mai ardeau, ca mine și generațiile anteriorare, pe la podețul de beton de la casa lui tata, care era portalul de trecere din lumea celor vii în lumea celor morți de beți, de obicei vara după orele 23:00. Lumea tot se aduna și pe urmă, dar tot mai puține bidoane goale de bere apăreau dimineața pe șanț, tot mai puține găleți de vin se vor fi băut. Sunt sigur că privirea mi-este obstrucționată de propria poziție în raport cu timpul, dar pare că generația cu 3-4 ani mai mare decât generația mea a ajuns la apogeul în consum de alcool, cel puțin în zonă. Am făcut ce mi-a stat în putință să mențin acel status, contribuind cu niște hectolitri buni de vin, dar în cele din urmă s-a dus.

Iar eu, aproape la fel de prozelit ca și strămoșii mei, îmi țineam copiii aproape de sat că aici vor fi fiind feriți de lumea întunecată a drogurilor. Cumva însă, drumurile pierzaniei sunt mai ușor de construit oriunde decât autostrăzile, de exemplu.

Am aflat mai întâi vag, acum ceva vreme, apoi mai în detaliu acum câteva luni, că tinerii de pe strada mea rupeau, mai întâi iarba în două, apoi, în lipsă de asta, săruri de baie, iar câțiva au plecat în Italia unde lucrau la o fabrică de lacuri și vopsele, pentru a deveni ”soldați ai terebentinei”, cu tot ce presupune fenomenul în cauză. Foarte ciudat, că ăstea mi se păreau scene de filme de București și alte orașe mari, ”pângărite” de toate trendurile maligne și lipsite de elementul ancestral de conservare a modului de viață de la sat.

Din ”surse” am aflat că stau grămadă pe iarbă, că-i liniștește, lucru care-i vizibil, că n-a mai observat nimeni nimic din agitația tipic adolescenților de alaltăieri. Din nefericire, păcatele lumii în care trăim fac mai dificilă menținerea unui viciu în zona drogurilor decât în zona alcoolului. Iar aici firul se apropie de ”Trainspotting” sau de ”Requiem for a dream” și de ce anume ajung oamenii să facă pentru droguri. Iar societatea vede drogurile, viciul în sine, responsabile pentru asta, nu constrângerile sociale, care cred eu că au o contribuție însemnată.

Pe vremea mea, ca să menții un viciu pe bază de acool tot ce trebuia să faci era să cultivi vie, sau pruni, niciuna foarte greu de întreținut, să recoltezi și să produci vin sau țuică, cu o tehnologie larg accesibilă și ieftină. Alternativ, cu câteva zeci de lei puteai să cumperi suficentă băutură să-ți faci creierii pulbere indiferent de vârstă sau loc, fără să ridice cineva o sprânceană. Bine, așa e și acum.

Comparativ, Suedia, o țară care și-a recunoscut problemele cu alcoolul a naționalizat și monopolizat implicit comercializarea acestei substanțe, care se face acum sub formă de monopol și multă vreme s-a făcut cu restricții. Doar anumite micro-berării artizanale au fost lăsate recent să comercializeze berea produsă de ei, direct în marketuri, sau restaurante. La fel, în Germania, până nu demult, nu puteai cumpăra băuturi alcoolice după ora 9 sau 10 seara, o adevărată problemă, după cum am aflat recent, pentru vărul meu și chiriașii lui, din care unii moldoveni care au nevoie de ”șasă lăz’” de vineri până luni.

Ca să întreții un viciu pe bază de droguri, fie și iarbă, nu e la fel de ușor, pentru simplul fapt că e ilegal, motiv pentru care evident că-i mai scump, evident că nu e la îndemână, evident că trebuie să faci anumite eforturi, iar in extremis, dependenții, încolțiți de contextul social ajung la măsuri mai disperate pentru a-și procura prafurile sau iarba, decât pentru alcool. Iar astea-s puse în vina substanței și a adicției, fără a da importanță elementului de coerciție din jurul fenomenului. Oare, de ce nu au încercat vreodată să interzică total alcoolul, ca să observe atunci, de fapt, cât de dăunător este și cam până unde pot merge problemele date de dependență socială dar și chimică.

Așa am auzit povestea altui vecin, foarte prieten cu primul de sus, N, care i-a cerut lui tac-său de vreo 3 ori bani pentru școala de șoferi, ultima dată fiind nevoit și să falsifice și ceva adeverință , acte, în photoshop, ca să-l creadă ăl bătrân, căpșunar și susținător financiar aflat în Italia. Dacă i-ar fi cerut bani de băutură, ar fi intrat la cheltuieli recurente și i-ar fi primit cu mandat în alb.

După care s-a gândit el că ce-ar fi s-o jefuiască pe bunică-sa, care locuia într-o comună învecinată, peste deal. Odată pătruns în casă, cu un ciorap pe față, a prins-o și și-a dat seama că nu poate să o și țină, s-o și caute de bani, el fiind singur. Și pentru că nu era băut, doar prost și posibil în ceva sevraj, nu putea să-i facă rău, în fond, era bunică-sa. Așa că a plecat să caute un partener de jaf. Când s-a întors, seara următoare, bunică-sa deja era pregătită( posibil că l-a și recunoscut, dar aici la noi oamenii nu se grăbesc să-și trimită copiii și nepoții pe mâinile autorităților, motiv pentru care uneori mai sfârșesc hăcuiți) și s-a încuiat în casă urlând că sună la 112. Eh, asta e, ghinion, presupun că a mai făcut o dată școala de șoferi.

Cumva, odată cu vremurile, și culturile agricole din zonă s-au adaptat, că ce să faci cu atâta vie, când lumea fumează. Serios de nu pot să pun în cap toți puștii de pe stradă cu un bidon de vin la 2 litri, în zilele ăstea. Doar că ilegal fiind, lanțul de aprovizionare locală s-a rupt anul trecut, când niște domni întreprinzători dintr-o comună vecină au fost arestați pentru agricultură de subzistență cu culturi care nu-s neapărat subvenționate de stat.

Acest fapt este perceput ca fiind corect, desi eu pot să vând alcool oricând la liber ( vreți să vă fac o poză cu alambicul personal al lui tata?) pentru că drogurile sunt rele, iar alcoolul nu e așa de rău. De aia este și permis. Dacă nu cumva se întâmplă că nu e așa de rău tocmai pentru că este permis.

Pentru că atunci când aprovizionarea cu droguri este restricționată, alternativele-s nasoale. Așa au ajuns atât amicul meu G, cât și prietenii lui N și B, din câte înțeleg, să-și fută creierii la modul la care nu mai știu unde sunt, cine sunt și cum au ajuns acolo, înlocuind iarba cu dracu știe ce substanțe mai bagă ăia acum în sărurile de baie ”legale” și-n vopseluri și să declanșeze un episod social reacționar cum că ”uite că drogurile sunt dracu’ pe Pământ, așa cum bănuiam” și ”vezi ce înseamnă să iei droguri?”, uitând că exemplul ăsta e este similar cu al celor care trag spirt prin pâine, raportat la consumatorii de alcool social acceptați.

G a venit acasă la țară ”să se liniștească ” și ”să se facă bine”. Dar asta nu a funcționat în general nici cu alcoolul, cu atât mai greu după ce ai creierii praștie și halucinezi ziua pe sec. Nu știu dacă a funcționat în ”Trainspotter”, că nu am văzut partea a doua.

Poliția l-a luat astăzi de acasă într-o acțiune justă. Omul refuză tratamentul și internarea și și-a amenințat bunicii, cu care locuia și care l-au crescut cât timp tac-so era puțin ocupat cu băutura și munca prin străinătate, iar mă-sa cu munca, că-i omoară, că le scoate mațele, d-ăstea obișnuite, dar pe care trebuie să le iei in considerare. Nu au putut să-l interneze pur și simplu că omul e bolnav, nu neapărat prost, și l-a dus mintea să-și distrugă cartea de identitate. Or, știm cu toții că-i practic imposibil să fii internat în spital în Romania fără buletin/ acte, aproape că-i imposibil și să fii reținut, sau arestat de poliție, cu excepția cazului când te rețin pentru că nu ai acte.

L-am văzut așezat pe un scaun taburet cu cătușele la mâini , în drum ( serios l-au scos din curte și l-au proțăpit acolo întru oprobiul public, cât așteptau ceva adeverință de la medicul comunal), înconjurat de 3 agenți de poliție și de o agentă pe care ar fi putut-o bate chiar și încătușat, doar cu un picior, dar și de rudele lui din care jumătate băutori, dintre care am recunoscut câțiva drojdieri care-s periculoși când sunt sub influență.

Și priveam amândoi resemnați la victoria unor consumatori de alcool în războiul cu drogurile. Au înfrânt, într-un final. Bețivii l-au răpus pe drogat.

Din păcate nu am speranțe că vor reuși să-l ajute prea mult la spitalul unde-l duc. Nu știu cum o fi la oraș, dar de la spitalul de specialitate din comună, unde evident că nu-l puteau duce, că era prea aproape de casă, nu am văzut măcar un om venit afectat psihic și plecat sănătos. Poate c-or fi, totuși.