Trainspotting de Romania
postul nu e scris de mine
Îmi duceam copiii la ai mei ca să pot lucra în liniște și-l văd pe tata că-mpinge un căruț cu saci, pesemne că merge la moară. Părea liniștit, deci mă gândesc că cele două mașini de poliție oprite la poartă la el nu pe mine mă caută, că-i cam târziu, a cam expirat orice motiv. Totuși, n-am văzut niciodată mai mult de o mașină de poliție la mine la poartă.
-Mă, ce caută ăștia aici, îl întreb?
– Veniră să-l ia pe nebun.
Nebunul e G. un amic și vecin, nu știu dac-o avea 25 de ani impliniți. De fapt, nici nu-l știam de nebun, mai mult decât m-ar ști alții pe mine. Îmi spusese tata aseară ca ”e rău, că a consumat droguri și l-au înnebunit”.
Am văzut prima oară filmul Trainspotting prin 2003, cred. Mi s-a părut amuzant.
Cand am copilărit și am adolescit eu nu văzuse nimeni pe la mine prin sat droguri. Băutură da și era o problemă. Tot satul, oameni de toate vârstele eram afectați de băutură, într-un fel sau altul. Era o problemă cronică, malignă, probabil că nu numai locală, dar nimeni nu-i dădea prea mare importanță, mai mult decât să se râdă de oamenii beți și să fie disprețuiți verbal pentru modul în care se comportă la băutură. Recent, un vecin, cunoscut ca fiind consumator de alcool, a murit în Germania, fiind găsit căzut de la înalțime de pe o platformă și având ceva alcool în sânge. Apropiații exploatează mai degrabă ipoteza unei omucideri decât pot accepta logica ce derivă din probe și istoricul persoanei.
Nimeni din satul ăsta, dacă-i întrebi, nu-și dă seama cât de gravă era problema pe-atunci, deși nu venea poliția să ridice vreun bețiv violent de-acasă. Își băteau fiecare nevestele ( sau luau bătaie de la ele) în liniște și bună conviețuire cu vecinii. Era oarecum greu observabilă legătura dintre faptul că pe fiecare sâmbătă la discoteca sătească, dar și la altele din alte sate, aveau loc scandaluri care se terminau cu capete sparte, cu oase rupte, cu ștacheți lipsă din garduri, culminând cu oameni internați în comă, unii de la intoxicație cu alcool, alții de la violență.
Desigur, era rău să bei, dar orișicine ți-ar fi întins un pahar de țuică, chiar și pe-al cincilea, dacă nu refuzai stoic. Oamenii erau pe-atunci îngrijorați să nu care cumva să se drogheze careva ( gen copiii lor), că ”ălea-s rele, maică”, deși nu văzuse nimeni vreo frunză de cannabis pe rază de 50 de km, sau vreo seringă murdară de heroină și sânge.
Țin minte clar că mi-a spus tata când am plecat la liceu, iar mai apoi la facultate, să nu mă apuc de droguri, sfat pe care l-am urmat. Eram prea ocupat cu băutura și-n plus, nici nu văzusem pe undeva prin orașul ăla de provincie droguri de vreun fel, desi mai amușinam în stânga și în dreapta. Fără îndoială că existau, dar nu nimerisem eu în cercul potrivit, că nu erau chiar la botul calului, și credeți-mă, umblam prin cercuri destul de dubioase, după părerea altora. Și nu, nu-mi spuneți de romparkin cu vodkă, sau alte barbiturice amestecate cu alcool, ălea nu-s droguri, mai mult decât este aurolacul. Ălea-s surogate pentru ăia care nu mai au bani sau de unde procura droguri. Prima dată am aflat cu exactitate că au ajuns droguri în orașul unde studiam când o altă amică a fost arestată ( prin 2001, sau 2002) când s-a întors cu ceva pastiluțe din Amsterdam și voia să le vândă la liceul unde învăța. I le-a arătat unei colege și aia a fost. La pauză, sau ceva, o și săltase poliția și vreo 2 sau 3 ani a stat la întuneric.
Să fi trecut vreo 3-4 ani de atunci, până prin 2005-2006 când alți amici vorbeau de ceva iarbă adusă de pe la Cluj și uscată în radiatorul mașinii, lol. Și îl auzeam pe frate-meu zicând ceva de văzut pinguini prin discotecă.
Și de-atunci încolo lumea s-a schimbat. Mai puține scandaluri, mai puține probleme cu băutura. Discoteca sătească va fi fost închisă de mult, dar în celelalte locanțe din satele invecinate părea că s-a civilizat lumea. De fapt, s-a schimbat puțin apetitul celor care reprezentau elementele negative în plină tinerețe, iar asta pare să nu fi observat nimeni. Drogurile au intrat pe nesimțite într-un sat atât de potrivnic lor, într-un sat care credea că drogurile sunt dracu’ și care credea că dacă tragi, viața ta e distrusă fără echivoc, în timp ce ignora și încă ignoră viețile atâtora înecate în băutură, unii membri de vază, sau glastră, ai societății locale.
Îmi aduc aminte de vreo două ocazii când am fost să iau ceva acte de făcut buletinul și viceprimarului îi tremurau mâinile și vocea la 9 dimineața, cât încă nu deschisese la barul alăturat primăriei, unde putea să-și dreagă un pic glasul și să-și pună ordine în gânduri. În ultimii ani ai vieții lui, profesorul meu de matematică din școala generală, care era și directorul școlii, mergea înainte de ore la barul de lângă școală unde băga niște rom sau coniac, el fiind altfel un om respectabil.
Tinerii de pe strada mea n-o mai ardeau, ca mine și generațiile anteriorare, pe la podețul de beton de la casa lui tata, care era portalul de trecere din lumea celor vii în lumea celor morți de beți, de obicei vara după orele 23:00. Lumea tot se aduna și pe urmă, dar tot mai puține bidoane goale de bere apăreau dimineața pe șanț, tot mai puține găleți de vin se vor fi băut. Sunt sigur că privirea mi-este obstrucționată de propria poziție în raport cu timpul, dar pare că generația cu 3-4 ani mai mare decât generația mea a ajuns la apogeul în consum de alcool, cel puțin în zonă. Am făcut ce mi-a stat în putință să mențin acel status, contribuind cu niște hectolitri buni de vin, dar în cele din urmă s-a dus.
Iar eu, aproape la fel de prozelit ca și strămoșii mei, îmi țineam copiii aproape de sat că aici vor fi fiind feriți de lumea întunecată a drogurilor. Cumva însă, drumurile pierzaniei sunt mai ușor de construit oriunde decât autostrăzile, de exemplu.
Am aflat mai întâi vag, acum ceva vreme, apoi mai în detaliu acum câteva luni, că tinerii de pe strada mea rupeau, mai întâi iarba în două, apoi, în lipsă de asta, săruri de baie, iar câțiva au plecat în Italia unde lucrau la o fabrică de lacuri și vopsele, pentru a deveni ”soldați ai terebentinei”, cu tot ce presupune fenomenul în cauză. Foarte ciudat, că ăstea mi se păreau scene de filme de București și alte orașe mari, ”pângărite” de toate trendurile maligne și lipsite de elementul ancestral de conservare a modului de viață de la sat.
Din ”surse” am aflat că stau grămadă pe iarbă, că-i liniștește, lucru care-i vizibil, că n-a mai observat nimeni nimic din agitația tipic adolescenților de alaltăieri. Din nefericire, păcatele lumii în care trăim fac mai dificilă menținerea unui viciu în zona drogurilor decât în zona alcoolului. Iar aici firul se apropie de ”Trainspotting” sau de ”Requiem for a dream” și de ce anume ajung oamenii să facă pentru droguri. Iar societatea vede drogurile, viciul în sine, responsabile pentru asta, nu constrângerile sociale, care cred eu că au o contribuție însemnată.
Pe vremea mea, ca să menții un viciu pe bază de acool tot ce trebuia să faci era să cultivi vie, sau pruni, niciuna foarte greu de întreținut, să recoltezi și să produci vin sau țuică, cu o tehnologie larg accesibilă și ieftină. Alternativ, cu câteva zeci de lei puteai să cumperi suficentă băutură să-ți faci creierii pulbere indiferent de vârstă sau loc, fără să ridice cineva o sprânceană. Bine, așa e și acum.
Comparativ, Suedia, o țară care și-a recunoscut problemele cu alcoolul a naționalizat și monopolizat implicit comercializarea acestei substanțe, care se face acum sub formă de monopol și multă vreme s-a făcut cu restricții. Doar anumite micro-berării artizanale au fost lăsate recent să comercializeze berea produsă de ei, direct în marketuri, sau restaurante. La fel, în Germania, până nu demult, nu puteai cumpăra băuturi alcoolice după ora 9 sau 10 seara, o adevărată problemă, după cum am aflat recent, pentru vărul meu și chiriașii lui, din care unii moldoveni care au nevoie de ”șasă lăz’” de vineri până luni.
Ca să întreții un viciu pe bază de droguri, fie și iarbă, nu e la fel de ușor, pentru simplul fapt că e ilegal, motiv pentru care evident că-i mai scump, evident că nu e la îndemână, evident că trebuie să faci anumite eforturi, iar in extremis, dependenții, încolțiți de contextul social ajung la măsuri mai disperate pentru a-și procura prafurile sau iarba, decât pentru alcool. Iar astea-s puse în vina substanței și a adicției, fără a da importanță elementului de coerciție din jurul fenomenului. Oare, de ce nu au încercat vreodată să interzică total alcoolul, ca să observe atunci, de fapt, cât de dăunător este și cam până unde pot merge problemele date de dependență socială dar și chimică.
Așa am auzit povestea altui vecin, foarte prieten cu primul de sus, N, care i-a cerut lui tac-său de vreo 3 ori bani pentru școala de șoferi, ultima dată fiind nevoit și să falsifice și ceva adeverință , acte, în photoshop, ca să-l creadă ăl bătrân, căpșunar și susținător financiar aflat în Italia. Dacă i-ar fi cerut bani de băutură, ar fi intrat la cheltuieli recurente și i-ar fi primit cu mandat în alb.
După care s-a gândit el că ce-ar fi s-o jefuiască pe bunică-sa, care locuia într-o comună învecinată, peste deal. Odată pătruns în casă, cu un ciorap pe față, a prins-o și și-a dat seama că nu poate să o și țină, s-o și caute de bani, el fiind singur. Și pentru că nu era băut, doar prost și posibil în ceva sevraj, nu putea să-i facă rău, în fond, era bunică-sa. Așa că a plecat să caute un partener de jaf. Când s-a întors, seara următoare, bunică-sa deja era pregătită( posibil că l-a și recunoscut, dar aici la noi oamenii nu se grăbesc să-și trimită copiii și nepoții pe mâinile autorităților, motiv pentru care uneori mai sfârșesc hăcuiți) și s-a încuiat în casă urlând că sună la 112. Eh, asta e, ghinion, presupun că a mai făcut o dată școala de șoferi.
Cumva, odată cu vremurile, și culturile agricole din zonă s-au adaptat, că ce să faci cu atâta vie, când lumea fumează. Serios de nu pot să pun în cap toți puștii de pe stradă cu un bidon de vin la 2 litri, în zilele ăstea. Doar că ilegal fiind, lanțul de aprovizionare locală s-a rupt anul trecut, când niște domni întreprinzători dintr-o comună vecină au fost arestați pentru agricultură de subzistență cu culturi care nu-s neapărat subvenționate de stat.
Acest fapt este perceput ca fiind corect, desi eu pot să vând alcool oricând la liber ( vreți să vă fac o poză cu alambicul personal al lui tata?) pentru că drogurile sunt rele, iar alcoolul nu e așa de rău. De aia este și permis. Dacă nu cumva se întâmplă că nu e așa de rău tocmai pentru că este permis.
Pentru că atunci când aprovizionarea cu droguri este restricționată, alternativele-s nasoale. Așa au ajuns atât amicul meu G, cât și prietenii lui N și B, din câte înțeleg, să-și fută creierii la modul la care nu mai știu unde sunt, cine sunt și cum au ajuns acolo, înlocuind iarba cu dracu știe ce substanțe mai bagă ăia acum în sărurile de baie ”legale” și-n vopseluri și să declanșeze un episod social reacționar cum că ”uite că drogurile sunt dracu’ pe Pământ, așa cum bănuiam” și ”vezi ce înseamnă să iei droguri?”, uitând că exemplul ăsta e este similar cu al celor care trag spirt prin pâine, raportat la consumatorii de alcool social acceptați.
G a venit acasă la țară ”să se liniștească ” și ”să se facă bine”. Dar asta nu a funcționat în general nici cu alcoolul, cu atât mai greu după ce ai creierii praștie și halucinezi ziua pe sec. Nu știu dacă a funcționat în ”Trainspotter”, că nu am văzut partea a doua.
Poliția l-a luat astăzi de acasă într-o acțiune justă. Omul refuză tratamentul și internarea și și-a amenințat bunicii, cu care locuia și care l-au crescut cât timp tac-so era puțin ocupat cu băutura și munca prin străinătate, iar mă-sa cu munca, că-i omoară, că le scoate mațele, d-ăstea obișnuite, dar pe care trebuie să le iei in considerare. Nu au putut să-l interneze pur și simplu că omul e bolnav, nu neapărat prost, și l-a dus mintea să-și distrugă cartea de identitate. Or, știm cu toții că-i practic imposibil să fii internat în spital în Romania fără buletin/ acte, aproape că-i imposibil și să fii reținut, sau arestat de poliție, cu excepția cazului când te rețin pentru că nu ai acte.
L-am văzut așezat pe un scaun taburet cu cătușele la mâini , în drum ( serios l-au scos din curte și l-au proțăpit acolo întru oprobiul public, cât așteptau ceva adeverință de la medicul comunal), înconjurat de 3 agenți de poliție și de o agentă pe care ar fi putut-o bate chiar și încătușat, doar cu un picior, dar și de rudele lui din care jumătate băutori, dintre care am recunoscut câțiva drojdieri care-s periculoși când sunt sub influență.
Și priveam amândoi resemnați la victoria unor consumatori de alcool în războiul cu drogurile. Au înfrânt, într-un final. Bețivii l-au răpus pe drogat.
Din păcate nu am speranțe că vor reuși să-l ajute prea mult la spitalul unde-l duc. Nu știu cum o fi la oraș, dar de la spitalul de specialitate din comună, unde evident că nu-l puteau duce, că era prea aproape de casă, nu am văzut măcar un om venit afectat psihic și plecat sănătos. Poate c-or fi, totuși.
Au incercat, boss
Nu a mers.
Altfel, in seara asta mi-am amintit de post. Plm.
La linku’ cu gazeta si drogurile am ras.
Serios, cine pula mea mai foloseste adrese de mail la yahoo…si asta la modul oficial. Am ajuns inapoi in 1999?
🙂 Mmm. Am și eu Yahoo și folosesc adresa în relația cu diverse companii :).
Nu pot s-o pun chiar într-un CV, de exemplu, doar pentru că are un nume un pic dubios, plm in ’98 aveam 15 ani, cam de așa ceva eram capabil.
La cât de spart e mailul ăla presupun că e ca și cum aș comunica prin scrisori deschise, dar aia e, mi-e lene să îl schimb de pe unde l-am dat.
Merci.
Mail-ul de yahoo e bun pentru cand ai nevoie de un cont pe cine stie ce site-uri dubioase, sa se duca acolo spam-ul ce vine bonus.
În Iran sau Afganistan o fi vreun tânăr liber cugetator care oftează ca nu se da liber la alcool, poate asa se reduce consumul de droguri. Plm, distruși vor fi distrusi, cum zicea Manole niggers gonna night…
Lol, autocorrectul l-a transformat pe Mano in Manole ???
La faza cu interzis ul alcoolului voiam și eu sa scriu ca a fost. Si nu a fost bine.
Altfel.. Suedia doar a îmbunătățit berile de 2 și 3%. Altfel tot monopol de stat. Si tot degeaba.
Am auzit ca is unii de fac moonshine, dar nu știu.
Sunt ceva mai duri și cu drogurile
@Johnny: Da, e un paradis al drogurilor in Iran . Aha. Până anul trecut se pedepsea cu moartea tot ce era posesie de peste 30 de grame de cocaină. Au ridicat acum au ridicat ștacheta la 2 kile, datorită presiunilor internaționale. Ștacheta pentru pedeapsa cu moartea, nu altceva .
@Animaloo: Suedejii cu care am discutat eu sunt ușor de altă părere. Își aduc aminte de părinții și de bunicii lor și zic că acum e mai bine.
Tot ce spun e că ignorarea unei probleme precum și interzicerea de drept nu funcționează.
Ba, nu stiu ce sa zic, dar pana de curand Iranul era tara cu cea mai mare rata a dependentilor de diverse tipuri de heroina din lume – undeva pe la 10%.
In Teheran gasesti ce vrea fufletzelu’ tau, baietii avand o placere pentru crystal meth, aparent. Au niste parcuri unde se aduna homosexualii si consumatorii.
Daca mergi in cartierele sarace din sudul Teheranului lumea fumeaza opiu cum beau plavanii nostri Bucegi.
Petrecerile posh din Nord sunt pe baza de MDMA si cocaina.
Puteam sa las doar Afganistan ca sa evit un atac previzibil… dar in Iran chiar au o problema mare cu consumul de droguri, ilegal desigur. De aia si pedepsele alea horror.
In orice caz, ideea de baza e asta: distrusii vor fi distruși. Satul ala era si va fi pulbere, indiferent de mecanism, cum si ghettoul va fi varza. Poate se poate schimba ceva in locurile alea, dar prin cu totul altceva decât prin schimbarea anestezicului.
Păi puteai, da’ legea din Afghanistan o știi ?
Vezi ce am zis mai sus, eu nu am negat că statele alea ar avea probleme cu drogurile.
De fapt, în Iran se consumă și alcool, da’ așa fiecare acasă la el, pe șestache, că nu sunt ei chiar fanii coerciției islamice.
Și e și păcat să ai alcoolul interzis într-un stat de unde originează unul din soiurile de struguri notabile din lume și unde ai putea, în teorie, să produci vin de aceeași calitate sau mai bună, decât în Franța, de exemplu.
Problemele sunt mai mari in Afghanistan că ăla e ceea ce am numi “failed state” și, în general, problemele se adună acolo unde :
-Adicția se consideră tratată cu legi dure și nu prea poți să primești sau să adresezi pentru ajutor/ tratament pentru că legi dure.
-Asistența de orice fel e scăzută, la fel și calitatea vieții.
Fiind ilegal și netolerat e greu să ai măcar un management al calității.
Așa, probabil că în Londra se trage mai grav ca in Iran, da’ nu e recunoscută ca având probleme cu drogurile, eventual cu banii, că cocaina aia cinstită e scumpă.
Wow. Daca ai sub 100 gr de ceva bun iei pana intr-un an de inchisoare? Nu pare prea dura legea.
Cat despre Iran, la ei una din marile probleme e ca dezintoxicarea et al. sunt considerate niste decadente vestice, ideea cu clinicile venind de fapt dinspre Vest. Ca atare, undeva prin anii ’80 au fost si fortate sa se inchida.
Sunt de acord cu tine ca problemele se aduna acolo unde ai si legi cazone. Bine, legile seamana un pic cu sexul. Iti trebuie doi parteneri ca sa ai ceva frumos si functional. Daca nu sunt aplicate corespunzator, aia care le-au dat par niste labagii.
@Alex: Astea sunt opiacee , nu ceva bun . Pentru ceva bun ( coca, heroina, morfina ) ai intre șase luni și un an și sub 10 grame. 1-3 de la 10 grame și tot așa.
Irelevant. N-au cum să bage în pârnaie intre 1 și 10% din populația țării, dar și dacă i-ar băga, nu ar schimba mare lucru, că problema nu era sunt aia în libertate și nici măcar că “niggers gonna nig'”. Nu la nivelul ăla de dezastru.
A, deci alea sunt pedepsele pentru opiu. Am citit pe diagonala si in loc de “produse care contin” am vazut “derivati de”.
Si pentru opiacee (heroina, morfina) iei mai mult. E mai rezonabil.
A, ok. Dar oricum. Daca te prinde cineva in Ro cu 90 g de opiu nu cred ca scapi doar cu un an de racoare.
Na, in fine. Eu doar voiam sa combat sarcasmul tau cu “da, sigur e un paradis al drogurilor in Iran”. Din putinul pe care l-am citit pana acum, mie mi se pare ca Teheranul cel putin cam e.
Eu sunt de acord cu legalizarea ierbii si cu niste legi si constrangeri de genul daca ai consumat iarba sa nu vii la munca timp de nush cat timp sau ceva de genul. Sau consum oarecum controlat.
Consumul de alcool nu este asa o mare problema pentru ca oricat ai bea, dupa ce a iesit alcoolul din tine esti din nou functional si poti sa nu mai bei toata viata. La mine daca as fi consumat alte chestii in loc de alcool, eram cu totul alta persoana. Nu il poti clasifica pe unul care bea o saptamana pe an cand e in concediu drept dependent de alcool.
Daca inlocuiesti o saptamana de baut ca porcu cu o saptamana de bagat dava, obtii cu totul altceva.
In momentul in care ai un sat de alcoolici, ala e un efect al altor probleme care au dus acolo. Sunt comunitati intregi unde nu sunt alcoolici desi au acelasi acces la alcool ca aia din vaslui.
La droguri nu mai ai aceleasi sanse de reabilitare cum ai la alcool. Plus ca la droguri se intampla totul foarte repede si cu efecte dezastatoare. Eu spre exemplu as putea sa bag cocaina vreo luna de zile in fiecare zi si pe urma trebuie sa ma apuc de furat sau de facut alte chestii. In schimb ma pot apuca de alcool si sa ma pot duce la munca vreo cativa ani buni pana sa ajung la stadiul in care ma duc beat la munca si sa fiu dat afara.
A doua zi esti ok. Iar aia care baga iarba nu baga (in general, ca mai sunt si retardati) fix inainte de a pleca la lucru sau in timpul programului…
Eu fac diferenta asa: aia care beau sunt… intr-un fel – euforici, tristi, penibili whatever; si cand le trece revin la normal – cum o fi felul lor de oameni, sunt cumva Dar nu am vazut privirea aia goala, care iti da senzatia ca privesti abisul, cu personalitatea stearsa cu buretele, care pe mine unul ma ingrozeste. Nu ma refer la midriaza, nu zic doar de starea strict cand sunt respectivii high. Si vorbesc de oameni care sunt cu un consum oarecum controlat, care au job, au si alte preocupari etc.
@Alex. Extractul de lege e din Afghanistan . Relativ la Iran, sarcasmul meu e justificat. Acolo te execută dacă te prind cu droguri. Pac! Dacă ție ăsta ți se pare paradis, foarte bine, dar eu am o altă părere.
Nu contează câți consumă, contează care sunt riscurile și de ce le-ar ignoră cineva.
In Romania cred că s-a dezincriminat consumul, dar nu sunt sigur.
In trecut, ce era peste 10 grame însemnau de la 2 la 7 ani, din ce știu.
@Johnny:
Niște vechi amici băgau X și coca și nu aveau nicio privire goală de care spui. Ba chiar știu pe cineva care băga ceva iarbă mai slabă și înainte de a pleca la lucru ( cred că e vorba de sativa, dar nu mă preocupa atunci cât să îl întreb ), știu doar că vorbeam cu el și era ancorat în realitate.
În schimb am cunoștință de violuri practicate la beție, oameni uciși la beție, cu mașina sau cu bâta, am văzut priviri goale și inerte in două rânduri, cu persoane pe care le-am dus la spital în comă ( într-un caz fiind și eu destul de pușcat ) , oameni pișați pe ei sau care se expuneau in ipostaze destul de degradante social, iar aici nici nu vorbesc de alcoolici , mai degrabă băutorii ocazionali foarte ne-profesionisti sunt predispuși la excese .
Faptul că cei mai mulți care consumă alcool o fac social acceptabil pentru că e social acceptabil și răspândit să consumi alcool cred că diminuează mult că percepție efectele negative, fenomenul de adicție și problemele pe care le ridică, iar efectele drogurilor sunt hiper-accentuate de faptul că ăia pe care îi vezi expuși ( mult mai putini, că nu o să te invite un vag cunoscut după muncă la o dacă, nici nu îi dai unei domnișoare întâlnire la un joint, sau nu prima oricum ) sunt aia dispuși să treacă peste inconveniențele legale și sociale.
Și, vorba aia, dacă tot fac efortul , e bine sa merite.
e un mit Shirazul. as vrea sa beau si eu de la el acasa, dar handicapatii au inchis toate podgoriile la revolutia din 1979, atata ce mai au voie armenii cu vin de impartasanie cred. au clima cam prea seaca pentru vin oricum si 52 grade vara.
din cate stiu vita de vie e originara din Caucaz, exceptand Georgia, s-au gasit toti islamistii fix acolo sa-si faca tarisoare.
ce beau francezii sunt hibrizi rezistenti la filoxera, au maxim 2 secole.
@ Orbu
Dunno. Nu contrazic pe nimeni, zic doar ce simt eu. Da, alcoolul in exces (ocazional sau cronic) stim cu toti cum e si unde duce. Eu zic de cunoscuti care folosesc iarba – nu stiu daca si altceva – nu la modul la care sa nu isi faca jobul (exceptie unul, dar e o alegere, a pornit in calatorii spirituale pe urmele dacilor liberi and shit). Eh, si ii vad complet schimbati, fara sclipire in ochi, fara mimica, detasati, participa superficial la discutii, parca plutesc. Pur si simplu arata cu personalitatea anterioara stearsa. Parca sunt morti pe dinauntru. Pe mine ma infioara asta. That’s all.
Daca sunt sparti fix atunci-atunci, da. Altfel, nu. Ca om care baga iarba ocazional (si ca om ai carui prieteni baga iarba des), nu am vazut asa ceva. Si nu cred ca las impresia de gigel incapabil sa participe la discutie etc.
Ce descrii tu sugereaza ca baga (si) altceva.
Pe coca nu, dar sunt chestii care te fac zdrente. Heroina, de exemplu, se incadreaza perfect la ce descrie el.
Am ras cu muci.
Orbule: in ce sens mai bine?
Mai bine in sensul că dorm mai puțini în comă pe străzi, că sunt mai puțini părinți care își neglijează sau își violentează familia și că sunt și mai puține accidente de muncă.
Și păreau ok cu monopolul in favoarea controlului. Spuneau că ei văd progres social. Dar a nu se confunda systembolaget-ul cu prohibiția din US . In Suedia se putea și se poate achiziționa atât bere cât și vin sau spirturi de la “system”. Adică dacă vrei ți se dă .
Le cam sticleau ochii când le spuneam că tata are alambic și facem țuică și că mă pregătesc să fac ceva coniace artizanale și ziceau că ar fi frumos sa poată și ei așa ceva “dar, na, e ok și fără”.
Obișnuiam să cunosc și din ăia și cam stăteam departe de ei, că mi se părea că genul ăla nu prea sunt oameni cu care poți să discuți ceva și să te bazezi pe ce vorbești și asta mă deranja mai tare decât privirile în gol și sevrajul lor.
Nu neg nimic, spuneam doar că problemele cu alcoolul se ascund în marea de oameni care consumă social și pare că e totul ok, în timp ce cele cu celelalte droguri sar in ochi dintr-un bazin mult mai mic de consumatori.
Urasc consumul regulat de alcool. Cand eram copil, imi doream sa vina cineva mare si tare si sa desfiinteze toate sursele de alcool. Era ceva normal sa avem taţi afumati sau beti de-a binelea si sa ni/li se intample nasoale. Odata, de frica, i-am pus piedica lu’ taica-mio si a cazut langa pat. Am zburat ca din pusca din camera. Totusi, de data aia nu voia decat sa-mi dea 100 lei de-aia albastri (pe vremea aia, era banet). E oribil sa fii copil cu parinte/parinti alcoolic(i). Pe strada mergeam intr-o vreme cu capul in pamant, sa nu ma recunoasca lumea. In disperare de cauza, l-am pârât bunicilor, poate ma salveaza ei. Bunicii locuiau in alt oras. Ti-ai gasit, venea si la ei facut pulbere si-l apuca plansu’. N-a renuntat de dragul familiei, a renuntat cand i s-a spus ca da coltu’ daca nu se opreste. A fost suuuper fara alcool. Nu mai tremuram seara sub patura, nu ma mai prefaceam ca dorm, puteam aveam conversatii normale.
@Orbu nu ma iau de tine sau ceva de genul. Stiu ca ai fete si parca sunt inca mici. Sa zicem ca le educi cum trebuie si ajung niste oameni simpatici. Daca o vezi pe fita beata, crezi ca ar fi acelasi lucru cu sa o vezi bagand heroina? Crezi ca te-ai simti la fel? Crezi ca ai actiona la fel?
Ce am vazut eu, din cauza alcoolului, fara sa intervina Politia:
– femeie batuta cu salbaticie, lovit de calorifer, scos capu’ pe geam, urlat, sariiitiii, ca ma omoaaaraaa, copii aruncati pe geam din casa; n-a intervenit nimeni
– femeie alergata de sot pentru bataie prin fata blocului, circ mare, noi, copiii, radeam de ne cacam pe noi
– televizor zburat pe geam de la etajul III, intr-o criza de nervi
– “n” barbati umbland pe doua carari, la diverse ore, injurand, plangand, luandu-se la tranta cu ‘mniezo, pisati, picati pe te miri unde, cateva muieri bete
– biciclisti beti, astia erau pericol public
De bodegi si discoteci satesti si batai si accidente rutiere dupa nu mai pomenesc, ca s-au pomenit in articol.
Boss, heroina ucide – si inainte sa ucida, iti doresti s-o faca.
Nu incap comparatii. Dar cred ca o comparatie mai potrivita ar fi intre a fi sparta pe iarba si muta de beata. Si in cazul ala, nu stiu ce-ar fi mai bine, da’ cred c-as prefera iarba. Un om pe iarba sta in general cuminte si bea ceva (apa, suc) si rontaie tampenii (chipsuri, ciocolata, alea). Nu prea se inghesuie sa-i faca rau nimanui (si nici nu prea poate, fie vorba intre noi). Unu’ beat ranga … poate. Si poate face niste chestii dincolo de oribile. N-are sens sa le listez eu.
Ce-ti pot spune e ca aia pe iarba sunt mai putin periculosi decat aia pe alcool. Si iarba nu da dependenta.
Cauta tu singur cati s-au urcat beti pula la volan si-au omorat diversi oameni. Eventual si din familia lor. Sau cati s-au dus la betie sa mai violeze una-alta. Sau. Si apoi cauta-i pe-aia care au facut aceleasi lucruri pe iarba – DOAR pe iarba. O sa gasesti cativa, da’ statistic, nu e loc de comparatie.
Mie mi se rupe pula de cine castiga comparatia asta, ca sa zic asa. Beau un cidru sau un gin tonic la …probabil doua luni si fumez iarba si mai rar, deci mi-e indiferenta treaba. Da’ chiar nu cred ca are vreun rost sa le compari pe-astea doua si/sau sa amesteci heroina in comparatie. Exista droguri si droguri. Heroina e una din chestiile alea cu adevarat mizerabile. Iarba nu.
Referitor la bagat chestii si apoi dus la munca sau condus masini. Nu avem capacitatea de a ne da seama daca am gresit din cauza ca eram sub influenta sau am fi gresit si daca nu eram sub influenta, asa ca se presupune ca influenta a fost de vina. Si sunt de acord cu asta, pentru ca atunci cand esti sub influenta nu e chiar predictibil comportamentul tau, poate apar din senin ursuleti care arunca cu flori in tine si de fapt sunt oameni care ridica mainile in sus sa te opresti ca esti cu tiru pe terenul de joaca al copiilor. Si exista domenii unde chiar o mica greseala poate face ravagii. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Clapham_Junction_rail_crash Aici au lasat baietii un fir neizolat si in timp a tot zdranganit pe acolo pana cand si-a gasit locul de odihna. Ai avea incredere sa te mai urci in tren stiind ca aia de au tras fire pe acolo erau sparti sau e ok daca erau fumati asa putin ca sa fie chill?
Tu daca uiti un fir neizolat prin casa si te curenteaza, pnm il lasi pana te plictisesti si apoi il rezolvi. Iti poate lua foc casa, dar tot nu te sinchisesti prea tare. Si e ok ca stii unde e firu si se mai curenteaza putin cand vine unu pentru prima data si e ok.
Cand au fost jocurile olimpice in londra, au avut aia sa poata folosi fiecare bucata de sina. Intr-un depou i-au trimis pe unii sa dea cu coasa in niste buruieni. Au dat baietii cu coasa pana au dat de third rail si s-au facut la gratar. Nu mai stia nici naiba ca acolo era third rail si vreo cativa ani de zile in boschetii aia erau 750V asa la liber, daca stiau romanii trageau un cablu. In unele domenii o greseala nu e mare branza, dar in altele orice greseala oricat de banala poate fi ultima.
Te cred. Dar daca te uiti tu nitelus, o sa descoperi ca la capitolul “ultima greseala” o sa gasesti mai multi betivani si mai putini pe iarba. Parerea mea.
Ca sa fie clar, eu nu fac aici lobby pentru iarba. Mi-e cam indiferenta treaba, desi ar trebui sa fie legal s-o cumperi/”consumi” (si spun asta pentru ca ajuta la anumite boli – epilepsie, parkinson, posibil altele). Da’ din partea mea, poate fi tinuta ilegala. Gen plm, daca chiar am un ghinion din ala epic, ma prind intr-o zi gaborii cu un joint la mine. Cre’ ca nici macar amenzi nu dau pentru atata lucru…Eventual ma-njura ca n-am doua, sa le dau si lor unul.
Merita remarcat faptul ca in unele locuri din US, Canada, Olanda chestia asta este la liber. Dar bineinteles, stiu mai bine aia din Valcea. Ce sa zic, e bine ca are activitate politia p-acolo si i-au futut pe trei pustani care cresteau iarba in spatele casei. GG – in sfarsit Valcea va redeveni centrul civilizatiei acum c-au fost eliminate elementele negative ale societatii. Sa bata clopotele o tura si bebeluselor, dans!
Plm in Londra daca fumezi iarba si esti suficient de bou sa faci asta pe strada, o sa te roage politistii frumos sa te duci in parc, ceea ce e si normal.
Also, avand in vedere ca am toleranta destul de mare la alcool, parca prefer sa bag un cui si sa ma relaxez si a doua zi sa n-am nicio problema, decat 15 beri si a doua zi sa ma doara capul. Also, e si mai ieftin. Si sunt convins ca e ceva mai sanatos decat loviturile date de alcool in ficat.
Of course, nu in fiecare zi, dar in scop recreational, din cand in cand, merge. Mai ales cu ceva muzica/filme pe care le pricepi un pic altfel dupa ce fumezi.
Nu neg ca vei gasi mai putini pe iarba, consumatorii de alcool ii depasesc lejer pe aia de iarba.
Sunt de acord si cu faptul ca aia fumati nu sunt agresivi si o ard chill, dar tot nu sunt de acord cu sa fii fumat la munca sau sa conduci fumat. Ca sa intru mai in detaliu, eu nu sunt de acord sa conduca nimeni sau sa fie la munca atunci cand trec printr-un soc emotional spre exemplu. La noi acum ceva timp s-au anuntat restructurari si dupa ce le-au zis oamenilor ca e posibil sa nu mai aiba job, i-au trimis inapoi la munca pe trackside printre trenuri care merg cu o suta de mile. Cand s-a aflat am impresia ca i-au trimis acasa.
Sparta pe iarba nu merge comparata pentru ca aia e o chestie care te lasa sa functionezi. In mod diferit, dar te lasa. Vorbeam de ce nu se oripileaza lumea la alcool si se oripileaza la droguri. Comparatia mea cu heroina este valabila.
Meh. Nu-s de mine discutiile despre droguri.
Mi se pare totusi ca subiectul se cam pierde aici. Mai clar, tinerii tot pe high merg, dar au schimbat highul. Trec de la alcool la urmatorul si cum urmatorul mai putin periculos (iarba) e ilegal…
Ma rog, nu ma priveste.
Nici de mine, daca ar disparea toate si am deveni o lume plina de pictori si de iubitori de natura si pisicute ar fi foarte bine.
@Super_fotbal:
Greșeala cea mai mare de perspectivă e aia pe care o faci și tu.
Societatea plasează alcoolul, o substanță, într-un pătrat, iar în altul pun alte substanțe la grămadă și le numește generic – droguri.
După care mă pui să compar ce aș vrea să “bage” copiii mei: heroină ( o substanță) sau alcool (altă substanță). Concluzia : Vezi, boss, că drogurile sunt mai rele ?
La cum văd eu lucrurile, atât alcoolul cât și alte substanțe umplu niște goluri din viața unui om. Cu cât mai mari golurile cu atât e nevoie de substanțe mai puternice sau cantități mai mari.
In funcție de ce îți lipsește, sau ce vrei să substitui și de ce opțiuni ai ajungi cu ceva sau altceva.
Din păcate, nu există destulă pizdă, destulă iubire, să destulă atenție […] ca să primească toată lumea pe cale naturală hormoni din belșug la toate vârstele, așa că eu înțeleg perfect rolul recreativ al drogurilor, așa cum înțeleg și rolul unor suplimente alimentare. Sau rolul de “fixer”.
Și mi-e greu să cred că cineva ( nu vorbesc de excepții ci de grupuri statistice ) bagă heroină doar din plictiseală, dacă are și alte alternative mai bune.
Din ce înțeleg, la heroină dependența psihică nu-i nici măcar așa mare, presupun că nu stă nimeni la coadă pentru efectul de down/ stare de mizerie, dacă nu suferă deja de ceva depresie. Cum nu am băgat nu știu cu exactitate, dar ce știu e că dacă aș avea de ales, pentru mine ar fi potrivite drogurile up, alea care te mențin lucid, și probabil iarba când e nevoie de acordat un pic neuronii.
Apoi mai e partea de standarde de calitate. Există un motiv pentru care e de evitat să consumi alcooluri foarte tari, făcute acasă, dar nu la tine la alții. Acela este legat, pe lângă că nu știi exact ce e în componența borhotului care a fermentat, poți doar să presupui că-i de fructe, cereale sau zahar brut și a doua e reprezentată de fenoli, substanțe mult mai toxice decât alcoolul care sunt eliberate în prima fază a distilării, atunci când iese alcoolul cel mai tare și care ar trebui aruncate.
Alcoolul produs industrial pentru consum urmează niște procese care îl fac fenol free și metanol free (ăsta e alcoolul metilic, care apare și natural in distilare în cantități mici și din care 25-50 ml pot fi suficienți să rămâi orb ( orice asemănare cu pseudonimul meu fiind pur întâmplătoare) . Din cca 100 ml cred că decesul e garantat.
Dar una la mână e că populimea nu consumă, in general alcooluri de peste 40 de grade, iar cele aprobate, inclusiv alcoolul sanitar, băi, trec prin niște procese de selecție, care le fac mai sigure pentru consum.
Eu am consumat alcool dublu rafinat, din ăla la aproape 90 de grade. Care se adaugă în diferite băuturi de calitate proastă pentru a le întări.
Diferența dintre a bea whisky sec sau vodka și a bea d-ăla e colosală.
Din 50 de ml de alcool “pur” te cam amețești in vreo 15 minute.
Lăsând la o parte efectul de intoxicație, la concentrația aia îți produce vagi arsuri pe esofag și pe stomac, îți fute unii nervi, iar repetat te fute cu totul.
Dacă l-ai injecta in venă te-ai îmbăta instant, aproape de comă, iar dacă îți injectezi 100 de ml foarte probabil mori. La greutatea mea eu as muri cu siguranță. Există oameni care fac și asta, însă puțini, pentru că reprezintă complicații atât timp cât e ok să administreze oral aproape oriunde doresc. Cu drogurile e exact invers. Ai ferestre limitate de timp și spațiu și grupuri sociale mici, plus preturi mari pe gram, prin urmare nu poți face risipă.
Există studii cu privire la cei ce și-au injectat alcool in vene și sunt puține pattern-uri. Fie sunt dependenți de alcool care bagă în timpul serviciului sau in situații in care care ar trebui să fie treji și evită astfel să fie mirosiți sau depistați prin teste de respirație ( deși ultima e cu semnul întrebării) , fie sunt deja siringari dependenți de heroină sau alte injectabile, iar în lipsă de asta baga și 20-30 de grame de alcool că n-o fi foc.
In jurul consumului de alcool există o cultură și un cadru social suficient dezvoltate. În majoritatea grupurilor in care te-ai afla ți se spune cum să bei, ce e mai bun, cand să te oprești, lumea râde de tine când faci exces și te faci chiar pulă, cumva individul (în general ) e ținut sub control și de cadrul și normele sociale de consum alcool.
Nu există, în schimb norme sociale și reguli general acceptate de consum de droguri. Orice bagi, în orice cantitate, privit de afară e rău. Practic , ce faci tu , în ochii societății , nu e bine. Așa că rămâi legat de orice etică se întâmplă să fie prezentă în interiorul micului tau grup cu care te poți asocia și care te acceptă că partener de genul ăsta de distracție. Normalitatea e aia data de minigrupul tău. Dacă ești într-un grup de săraci siringari , oh well, drogurile sunt nașpa.
Dacă ești într-un grup de oameni care fumează un cui sau mai multe, parcă e altfel. Când se taie alternativele cauți și încerci ce prinzi la mâna. Adolescenții nu sunt cunoscuți că având un grad foarte crescut de discernământ .
Dispunând legal ca substanțele narcotice să fie în mod egal inaccesibile ele devin de fapt in mod egal accesibile separate de preț. Iar anomaliile mai rele sunt date substanțele care scapă reglementării și care sunt lipsite de risc, pentru dealeri, chit că sunt pline de riscuri pentru consumatori și cam fără beneficii ( aka legalele ) .
Spune-mi și mie, ce handicapat ar alege să tragă sau să își injecteze “săruri de baie” , sau tantum rosa , sau barbiturice cu alcool, dacă ar avea la îndemână o țigară cu iarbă cinstită, controlată calitativ , sau o ciupercă pentru aia mai teribiliști,la niște prețuri modice,cu tot cu taxe.
Sau un gram de coca de la farmacie pe bază de rețetă, sau o pastiluță de X .
Și după asta poți să pedepsești dealerii care fac concurență sistemului de distribuție aprobat și ai mecanisme de control și de influență. Gen redus concentrații, umblat la substanțe că să fie mai puțin nocive. Etc .
Iar din banii colectați ca taxe, statul poate să facă educația potrivită în privința consumului de astfel de substanțe, cum se face cu țigările și cu alcoolul. Gen, dacă statului chiar îi pasă de asta.
Boss, de ce scrii un carnat pe ceva ce nu am zis? Si de ce imi pui o concluzie pe care eu nu urma sa o trag?
@Super_fotbal: Pentru că faci comparație între alcool și heroină când te referi la droguri, implicând că heroina e alternativa la alcool. Și îți explic că nu te uiți bine nici la alcool nici la restul drogurilor.
Nu boss, dar e ok. Plm mai cititi si voi cuvintele cu mai multe sensuri cand imi cititi comentariile, ca n-am chef sa scriu orice cacat in limbaj juridic ca sa fiu sigur ca nu se duce in pula cu satelitu intelesu.
Te-am intrebat destul de simplu daca vine fita acasa beata reactionezi la fel daca ar veni drogata pe orice in afara de iarba. Nu vad vreo legatura cu ce zici tu acolo.
Ca sa iau si eu ce spui acolo ar trebui sa inteleg ca te-ar durea in cur in ambele cazuri?
Nici într-un caz nu m-ar durea în cur.
Iar cu excepția urgențelor medicale reacția diferă mai mult în funcție de context decât în funcție de substanță.
In cazul heorinei aș fi interesat să aflu ce o determină să bage o asemenea oribiloșenie, că fara îndoială că aș putea să fac ceva să ajut cu privire la lipsurile suplinite de mizeria aia. Adică eu îmi imaginez că heroina ar fi fost opțiune foarte bună când am avut o criză de rinichi datorată unei pietre, sau unor alte dureri similare ( de care eu nu am experimentat până acum ) dar cam atât.
Că în cazul ăla orice ar fi o opțiune mai bună decât durerea.
In cazul alcoolului, tot la fel, tine de context. Gen ai o viață nașpa și te refugiezi in ceva sau ai nevoie de sfaturi despre cum se bea corect?
Experienta mea cu cei care fumeaza iarba regulat e ca toti sunt afectati pe termen lung intr-un fel sau altul. Si nu zic de unii care fumeaza de cateva ori pe an, ci de cateva ori pe saptamana, eventual zilnic, pe acelasi principiu: nu da dependenta coaie. Am avut o colega la un fost job, se ducea in parc si fuma in pauza de masa. Dupa cateva saptamani am auzit ca vroia sa se arunce de la etaj la birou, a trebuit sa o ia cu forta sa o bage in spital. Astia care ii am acum la actualul job au niste priviri fixe, care ma sperie cateodata si le ia 3-4 sec in plus sa iti raspunda la o intrebare sau sa inteleaga o chestie. Parerea mea e ca iarba afecteaza creierul, long term.
Deci daca o vezi rupta tu iti pastrezi calmul si incepi sa vorbesti sa vezi despre ce a determinato sa faca asta? Pe urma eventual vii si postezi si un comentariu pe internet despre asta. Serios? Eu tin minte ca mi-am luat o panica asa frumoasa ca as putea avea niste cancer, dar doar asa o chestie remote, si de fapt nu imi priesc cartofii.
Mă bag și nu revin. Autorul e un romantic. Din heroină rămân doar membre amputate și liste de transplant. Restul nu sunt droguri.
@Super_fotbal: Păstratul calmului nu are nicio legătură cu povestea asta, sau cu lumea exterioară, boss. Păstratul calmului ține de tipul de temperament și de experiența personală anterioară.
Ce diferență face, în esență, dacă incerc să aflu ce a determinat-o să facă asta cu calm, sau coleric? Ideea e aceași, faptul că eu sunt nervos sau nu, e un detaliu.
Ți-am explicat reacția mea la genul ăsta de situație. Ce spui tu e o notă de temperament, un efect colateral, dacă vrei. E absolut imposibil să îmi dau seama ce stare de spirit aș avea eu intr-un ipotetic scenariu că depinde de mai multe lucruri care nu-s neapărat conectate, gen dacă sunt obosit, relaxat, sunt proaspăt futut, dacă eram deja nervos, de exemplu.
Uneori mă enervez și înjur și dacă mă mușcă un țânțar, dar ăsta e un reflex de moment, reacția mea la țânțar e că dacă mă mușcă unul îmi dau cu spray, îmi iau o cămașă cu mâneci lungi, dau drumul la aparatul de prăjit țânțari, îmi pun plase antiinsecte la casă…
Înțelegi diferența între ce urmărești tu ca o reacție și ce îți spun eu?
Și , da, de obicei nu sunt foarte panicos, mai degrabă genul de om care atunci când își vede gagica ( viitoarea nevastă ) făcând 360-uri pe polei în seara de revelion, în fața lui, într-o altă mașină unde era pasageră exclamă : “Ce tare, zici că e Need for Speed” .
Iar ani mai târziu, în timp ce derapam pe polei având aceași femeie in dreapta și copilul in spate, singurul lucru la care mă gândeam era că sper sa nu se sperie și sa nu țipe ca să pot să mă concentrez la ce am de făcut.
Absolut reconfortant să vezi că în timp ce te uiți pe unde să scoți cămașa, soția îi spune copilului “e ok, e ok” .
Cam ăsta e genul de reacție despre care vorbesc.
Pe de altă parte, ce, tata când m-a găsit, la 12 ani, chiaun de mahmur cu vomă pe piept și mormane de vomă alaturi de aleea din fața casei , un serviciu întreg de pahare semigoale de vin și vreo 10 chiștoace de țigări aliniate pe prispă s-a panicat? De fapt, in sinea lui s-o fi panicat, nu știu cum s-o fi simțit, mai ales că eu nu îl văzusem vreodată pe el in halul ăla, sau măcar beat. Și-a manifestat omul dezamăgirea cum a știut și el, m-a trimis la muncă întru corecție și mi-a explicat că e in dauna mea să beau prostește și că știința consumului de alcool presupune niște strategie și să te cunoști cât de cât, ca să te poți opri cât e încă în folosul tău. Nu mi-a dat vreo palmă ( pentru asta ), nu mi-a interzis să mai beau, dimpotrivă, seara m-a rugat cu un pahar de vin și atunci și de fiecare dată când simțea că vin ciupit, mi-a restrâns niște drepturi cu privire la anturaj o perioadă și a încercat să facă o lume mai bună pentru mine, atât cat s-a priceput el. Plm, dacă el a putut rezona lucid acum 20 de ani, când lumea era mai proastă, eu de ce nu aș putea?
Heroină, la început, iti da senzații pe care nu le vei avea niciodată. În timp devine nasoala.
@Orbu, morfina se da pentru crizele de rinichi. Sau Mialgin. Sub stricta supraveghere medicala.
Pe de alta parte, am stat la capataiul unei persoane muribunde (cancer), cu dureri groaznice, care implora sa ii fie facut Mialgin, si raspunsul a fost “da’ ce credeti dvs., ca Mialginul se face asa, la cerere?” Nuuu, dracu’ sa te futa de proasta handicapata, se face dupa ce ala isi boraste sufletu’ de durere.
@Deria: Știu, dar eu am primit No-SPA, că drogurile schimbă tot și deja mă obișnuisem cu durerea, era și păcat să nu profit de această experiență senzorială.
Eu am primit ceva opioid, nu au vrut sa-mi spuna ce. Asta dupa ce mi se facea din ce in ce mai rau, mi s-a spus “stati acolo, in pat, d-na, ca nu exista medicament sa ia durerea cu mana”. Uite ca a existat. Nu am vazut nici un fel de bilute spatiale, doar s-a molesit totul in jur. Le-am spus alora ca e mai intensa durerea decat atunci cand am fatat (eu fatand pe viu, fara adjuvante medicamentoase, asa am preferat) si nu m-au crezut. Totusi, cand am fatat, ma puteam tine pe picioare in timpul contractiilor, in schimb, criza de rinichi nu ma lasa sa stau nici in patru labe, nici culcata, nici sculata, nici asezata, nici nicicum.
Las-o asa ca te-ai dus si mai pe camp si eu nu sunt in stare sa ma exprim. E ca tine. :-??
Pentru mine, primele doua saptamani, heroina a fost o mizerie. Mi-am borat matele si mi-era rau nasol de tot, dar din cauza anturajului, am perseverat. Dupa alea doua saptamani, m-am trezit dimineata cu siringa intiparita pe interiorul pleoapelor. iDevenise panaceu, lol.
Trebuie sa fii fucked in the head sa-ti placa din prima, nu ma hazardez sa zic ca-i asa pentru toti, vorbesc din experienta. mai da-le-n plm, li se acorda prea mare importanta.
Daca esti slab de inger, o s-o sugi cu orice. Darwin awards ftw.
Viata merge inainte, lol
Coaie, e doua noaptea in bucuresti si se aud clopote de la biserica.
Deria are dreptate.
Piatra la rinichi, deși mai ușoară de eliminat la femele… e a mai
groaznică durere posibilă.
Morfina e miezu’.
am bagat si mai bag iarba ocazional, senzatia eu ma intreb mereu unde e efectul apoi vine instant dupa o perioada. am ceva obsesii si crize de isterie. inventez bancuri, imi spun bancuri si rad tot eu singur de ele, le spun si celorlalti daca reusesc sa-i fac sa ma asculte.
o singura data am bagat coca. coca nu bate iarba, poate doar la pret si la discretie. parca era o cafea mai tare, nici tu tripuri nici tu auzenii, nici liniute colorate pe peretele clubului din care incercam sa-mi incropesc un lightsaber sa le tai pe vampiroaicele care ma tot urmaresc
am avut in schimb de cateva ori probleme serioase de la alcool, facut urat, dat cu spray in club, spart, distrus etc. etc.
nu pot decat sa confirm ce-a vrut autorul sa spuna. nu din auzite ci din traite
Bai, eu ma intreb daca astia care au pareri despre iarba au bagat vreodata sau vorbesc din auzite. Si scriu asta dupa un join cu team leadul, ca sa vedeti cum strica asta cariere.
Total impotriva droguror serioase…dar iarba e de 10 ori mai ok ca alcoolul. Nu ma arde stomacul a doua zi, nu ma doare capul. De ma imbat acum, ma comport ca un idiot si maine onsa fiu mahmur cu 0 eficienta. Asa, cu un cui, ma comport ca un idiot mai chill si maine dimineata o sa fiu fresh, ca din cutie, desi am bagat in mine o punga de Bucuria. Eu sunt destul de sigur ca iarba e mult mai safe ca alcoolul in orice cantitate. Gen stoner vs alcoolic cronic, mi se pare mai ok stonerul, desi distrus. Daca un om normal mai bea 2 pahare de vin pe saptamana, asa mai trag si eu 1-2 cuie, si nu iti prajejste mintea sau cariera.
Morala e ca incearca intai, apoi da cu parerea. La iarba zic, nu la heroina sau sex anal.
Sunt niste nuante aici, una e alcoolul, alta e alcoolismul.
Una e marijuana, alta e heroina.
Pe urma contextul: chiar in varianta “light” ambele la volan e nasol.
Cu ambele la munca, e nasol.
Ambele modifica comportamentul.
Alcoolul e mai accesibil, efectele lui sociale (nefaste) mai vizibile.
Daca marijuana ar capata acelasi statut ca alcoolul, probabil ambele ar produce efecte sociale similare.
Si cum zicea Orbu mai sus, nu e vorba neaparat de substanta in sine ci de tarele psihologice care incearca sa le suplineasca insa de cele mai multe ori mai degraba le scoate in evidenta, le accentueaza.
Efecte pe termen lung au ambele, creierul are echilibrul lui, cand ii arzi cate un sut chimic si il bagi off-balance ca sa obtii efecte iesite din comun, nu e o chestie safe.
La fel ca si munca in exces, noptile nedormite si etc.
Aparent dupa putina odihna extra zici ca esti safe, dar in timp, poti ca anumite chestii nasoale care de obicei apar cu varsta sa le experimentezi cu 10-20 ani mai devreme sau mai rau.
Sunt si studii pe tema asta, unii au sa zica ca sunt biased etc. dar pana la urma fiecare e lber sa se joace cu santatea lui cum doreste, iar daca provoaca si daune colaterale intervine legea.