Mismasuri de corporatie – partea cu HR-ul

Ziceam aici:

Sar peste futerea cu HR-ul cu angajarile, ca efectiv nu am chef sa scriu atata nici batut, necum neplatit. Cert e c-am ajuns la interviuri. Ba, ce animale am vazut….BA, CE ANIMALE.

Oameni care aveau pe CV 20 de ani de experienta cu Linux/Unix, dar nu stiau de chmod. Coaie…chmod.

Oameni care aveau pe CV 5 ani de experienta cu arhitectura de AWS and shit, dar nu-mi puteau spune ce-i aia un NACL. Mega arhitecti.

Oameni (ca au fost 3 asa, nu glumesc) care aveau doua calluri simultane; unul cu ai mei, unul cu un prieten care sa le dea raspunsurile la intrebarile mele. Si uitau sa-si puna headphones, asa ca-l auzeam p-ala in speakers – cu microfonie bonus. Erau smecheri, ma fraiereau, cum ar veni.

Oameni care nu vorbeau engleza. Nu “ca grecul”. Deloc.

Si nu pot spune ca am un chef deosebit sa dezvolt treaba. Da’ hai s-o fac, pula mea, si-asa nu scriu p-aici nimic de cand e forumul ala up, ca noi tot vorbim acolo, cat timp dau p-aici refreshuri dubiosii. Treaca de la mine, cum ar veni.

Ba, treaba e cum am zis acolo: plecasera oameni; hai sa-i inlocuim, ca pula mea, sa fie acolo.

De-nceput, trebuie sa mentionez ca nu aveam NEVOIE de oameni. Adica, puteam face eu partile tehnice. Si trebuie sa subliniez asta: nu m-ar fi deranjat sa le fac. Ba chiar imi facea placere OARECUM, in sensul ca mi se pare nasol sa pierzi legatura cu partea tehnica. Eu am un fel de teama de-a pierde legatura cu partea tehnica, ca sa zic asa. Am zis ca am facut management si-n Romulania. Nu mare lucru, da’ acolo, manager de echipa intr-o parte, project manager in alta, da’ si cu condus echipa. Si dupa doua joburi de management, m-am trezit eu ca vine criza si se duce totul pe pula. M-am trezit eu asa, brusc, fara job. Si stiti cum e-n Romulania cu joburile, mai ales in recesiune: nu prea se angajeaza pe nicaieri si DACA din intamplare se angajeaza pe undeva, tu – omul random – nici nu afli. Ca nu se posteaza un anunt de job pe nicaieri. Ca, pula mea, de ce-ar posta aia (era pe vremea aia cu bestjobs, poate si ejobs, nu-mi amintesc). Ca-i costa. Si de ce sa faci asta, cand orice om intrebai in companie, stia el 3 oameni perfecti pentru rolul pe care-l aveai tu deschis. Ca na, toti aveam prieteni someri. Nici nu era nevoie sa dai anunturi, ca daca se auzea in companie ca e un job deschis, veneau instantaneu 30 de oameni care stiau ei cate 3 oameni, toti perfecti, cum ziceam. Cine-are nevoie de anunturi cand iti apar de nicaieri 90 de CV-uri din domeniu? Anyway, dupa vreo doi ani de management oarecum, cand am ramas fara job, hai sa ma duc inapoi pe tehnic daca altceva nu apare. O pula. Nu mai stiam o gramada de chestii, abia m-am tarat intr-un interviu. De-atunci ma feresc sa mai pierd legatura cu partea tehnica pentru ca fmm, pe scurt, nu vreau sa ma mai trezesc vreodata obsolete.

Revenind la UK, treaba e ca daca nu aduceam oameni, aia inchideau pozitiile. Un fel de “pai daca va descurcati sa faceti treaba-n 5, la ce bun sa mai angajam 5? ca-i clar ca nu-i nevoie de ei”. Asa ca aduci oameni sau inveti sa te descurci cu ce ai. Si, in cazul asta, ar fi insemnat ca raman eu sa fac partea tehnica forever. Chestia in sine mi-ar fi placut, da’ nu poti sa le faci pe toate singur. Ca nu ai cum. Nu e ca sunt taskuri multe/grele, e ca nu poti sa lucrezi la cacaturile tale cu cod, scripting, deployments, testing, pula mea mai stie ce…si-n acelasi timp sa ai alea 2000 de meetings pe zi. Ca nu se poate, da-o-n pula mea de caterinca. Sau nu pot eu.

Prin urmare, hai cu angajarile. Si hei, tre’ sa treaca angajarile prin HR. Ca, nu-i asa….

Anyway, pun aia un job description…coaie, mi s-a facut rau. Sa-mi bag pula de glumesc. Sa stie windows, linux, terraform, ansible, chef, puppet, salt, kubernetes, docker, helm, aws, azure, gcp, mysql, oracle, postgresql, vmware, elasticsearch, cassandra si inca vreo 20 de cacaturi de care efectiv am uitat. Fostu’ manager facuse el un job description d-asta in care trecuse TOATE tehnologiile folosite-n firma, coaie. Da’ pe toate. Nu conteaza ca efectiv nu era bucata de configuration management in firma, abia incepeam eu sa pun niste ansible p-acolo – de galaxy nici vorba – nu. El a pus de toate. Nu conteaza ca niste chestii (postgres, oracle, pula mea) erau pe teritoriul altora, nu pe-al nostru. Nu, nene. Job Description. Sa fie acolo, pentru toata lumea.

Si ar fi o intrebare valida “pai si de ce nu l-ai schimbat tu, ca doar tu erai noul manager”. Just. Pai, pentru ca, sa vedeti, daca e sa schimbam job descriptionu’, tre’ sa justificam asta in sedinte cu inca vreo coispe managers. Ca se pune problema “pai, stai asa, cum adica nu oferiti voi suportu’ de Oracle, atunci cine pula mea face asta?” “Pai, Johnson”. “Pai, trebuie un meeting cu Johnson si cu stakeholders – adica in pula mea cu toti tampitii care folosesc te miri ce cacat pe Oracle – ca Johnson sa-si asume raspunderea pentru suportul pe Oracle si pe urma scoatem aia din JD”. Si la fel si la restul. Pai pula mea, ar fi trebuit sa fac meetings cu toata fucking compania pentru asta. Sansele de a face asa ceva nu erau neaparat zero, dar macar cu minus tot ar fi fost. Pentru ca proceduri si management si stakeholders.

Zic bine, lasati-le acolo, da’ hai sa facem altfel, treceti si voi acolo doar linux si aws la required si pe restul la “Desirable”. Ca pula mea, sa fie acolo, da’ sa nu ingrozim candidatii. Si cu pretul a vreo 3 intalniri cu HR-ul si CTO-ul, am facut-o si p-asta. Greu, da’ am reusit.

Prin urmare, hai pula mea, recrutare. Si-au inceput aia sa-mi treaca acolo candidati, sa fac eu review la CV si scrisoare de intentie – cine pula mea scrie asa ceva, tre’ sa puta carnea pe tine pentru asta – si sa spun pe care as vrea sa-i “vad”. Ca era cu interviu, la modul, trebuie sa stabilim impreuna cu alti doi oameni ceva timeslot basit cand putem face asta. Ca nu puteam sa le iau eu interviurile si pula mea. Nu, coaie. Trebuia sa am martori, ca nu care cumva sa fiu eu biased sau pula mea si sa nu poata acuza candidatu’ compania ca l-a tratat pula mea nu stiu cum, ma-ntelegi. Sa avem noi martori. Derp.

Sa va scutesc de asteptare: n-a fost un singur alb la interviu. Si nici nu ma mira. Cum pula mea ar putea fi vreun alb acolo, ca era JD-ul ala un pomelnic infinit si noi grohaiam ca dam sanki 58k salariul. Pai pe pula sa ma sugi cu cine-o aplica la asa ceva, ca ultimu’ ratat care stie DOAR linux – si nu neaparat la modul epic – tot isi face rost de-un 70k. Pe scurt, aveam de ales intre Patel, Sandeep si Muhammad sau gen. Unul singur avea nume de alb, da’ am luat teapa, era cioroi de fapt.

Si-a fost in pula mea o bataie de joc absolut sinistra. Pe langa aia mentionati in quote-ul initial, mi-au venit niste animale de ma inchinam. Ba, unul nu stia nimic. Da’ NIMIC. Coaie, aveam cateva intrebari simple. Sa va dau cateva exemple simple, ca sa nu credeti ca-i chinuiam pe fraieri sau ceva.

“Te loghezi pe un sistem si dai cu free si vezi acolo ca ai 1% din memorie libera; dar daca dai un top si aduni acolo memoria folosita de procese, iei iese ca e folosita mai putin de 10%; ce s-a intamplat cu restul?”

“Te loghezi pe un sistem si dai un df si vezi acolo ca ai 100 de giga liberi pe partitia / ; dar incerci sa scrii ceva pe / pe filesystem si-ti spune ca nu mai are spatiu; ce s-a intamplat cu spatiul?”

Din astea absolut banale pentru oricine a trebuit sa faca vreodata ceva super basic troubleshooting. Nu va imaginati ca-i luam cu “tradu-mi linie cu linie trace-ul asta si daca tot suntem aici, hai sa-mi arati ce poti sa faci cu gdbul”.

La fel la AWS.

“Ba, care-s diferentele dintre un NACL si un SG”

D-astea super-super banale. O sa explic imediat cum am ajuns la intrebarile astea super banale, de ce nu puneam intrebari mai dificile. Ca-i amuzant, not.

Si, ba, baieti, nu am dat de un singur om care sa fie capabil sa-mi raspunda la intrebari. Nu glumesc, imi veneau oameni cu 20 de ani de experienta Linux/Unix pe CV si-mi spuneau la primele doua intrebari – alea cu memoria si spatiul pe disc – ca “trebuie sa scanam, ca probabil e virusat”. Da, coaie…e virusat prezervativul spart din care te-ai scurs tu in ma-ta, da-te-n sange sa te unga. Si-i ziceam “nu, nu e virus, ce alte probleme ar putea fi?”. “Atunci trebuie sa reformatam hardul”. OK, zic, hai sa-i intind un lifeline: cum formatezi tu hardul (sarim peste faptul ca discutam de /). “Format d:”. OK.

Am angajat doi oameni. Pe unul mi l-a trimis Neurogamer. Ca era un prieten de-al lui, treaba lui de ce-i prieten cu pakistanezii in pula mea. Si l-am angajat pentru ca a raspuns aproape corect la doua intrebari din 9, iar la restul a spus sec “nu stiu”. Nu, serios, o sa ziceti ca “pe pile” si presupun ca-i semi-adevarat, dar nu. Dintre toti aia care-au venit la interviuri, asta a fost SINGURUL care a fost capabil sa rosteasca “I don’t know”. Restul – desi erau LEMN, DAR LEMN – insistau sa-mi raspunda. Nu conteaza ca nu stiau, nu conteaza ca scoteau din ei prapastii; nu, coaie, ei raspundeau. Nimic nu urasc mai mult decat un lache flausat care nu stie despre ce vorbeste, ce face, pula mea. Ca niciodata n-am vazut genul de om care spune “nu stiu” sa futa serverele din productie. In schimb, aia care cred ca stiu reusesc sa faca asta tot timpul.

Pe-al doilea n-am vrut sa-l angajez – si in teorie, decizia era strict a mea. Dar n-am mai avut de ales. Sa trecem insa la cum au decurs lucrurile.

La primele interviuri (au fost gramezi), puneam intrebari asa, din cap. Daca unul avea pe CV experienta cu AWS, il intrebam de AWS. Daca altul venea cu linux background, il intrebam de linux. Normal, credeam eu. Fals. Foarte fals. Pentru ca dupa interviu, trebuia sa trimitem feedback in scris la HR – ca-n UK e obligatoriu sa stochezi notele de la interviu vreo 6 luni, in caz ca vine un candidat si te da in judecata, ca dom’le, eu cred ca m-ai discriminat pentru ca-s alb/negru/musulman/alte tampenii. Asa ca trebuia sa ramana scris acolo.

Bun, si trimit eu feedback dupa un interviu “candidatul sustine ca stie linux, dar nu prea stie pe ce lume traieste”. Ceva de genul ala. Doar ca la asta, da reply unul din aia doi imbecili care asistau la interviuri. “Da, si i-ai pus intrebari mai simple decat celuilalt”.

Ataaaaaaaaaaaat

Coaie, s-a facut HR-ul foc si para cand a auzit asta. Si au dat pizdele mailuri cu CC la legal si pula mea, ca uite, liability, ca nu le-am pus exact aceleasi intrebari candidatilor! Pai, ca asta-i discriminare, ca nu e acceptabil. Coaie, si s-au adunat toti tampitii care efectiv nu inteleg conceptul de ls si m-au futut la icre cu asta. Si le-am explicat eu ca ba, nu poti in pula mea sa-l intrebi pe unul care a facut doar AWS de Azure. Si pe unul care a facut doar Linux de Oracle. Trebuie sa le punem niste intrebari pe backgroundul lor, ca nu are sens sa masuram viteza de inot a unei gazele si nici cat de repede alearga un peste, nu? Dar nu. Nu mi-a mers cu scuza/explicatia asta, pentru ca aia de la Legal s-au facut zmei si pula mea la CTO. Nu stiu ce cacat i-au zis aluia, da’ a intrat nebunul pe fir si nu, Liviu, tu hotarasti ce intrebari pui, nu ne bagam noi, dar trebuie sa le pui aceleasi intrebari tuturor candidatilor. Nu poti sa-l intrebi pe unul ceva usor si pe altul ceva greu, ca pe urma ne acuza de discriminare – si pe buna dreptate!

Asa am ajuns sa fac un set de 9 intrebari absolut banale. 3 pe linux, 3 pe aws, 3 pe docker/kubernetes. Si normal c-a trebuit sa le fac cat mai banale, pentru ca fiecare intrebarea era punctata si pula mea, daca alegeam mai grele, efectiv nu putea sa treaca nimeni de interviu, ca luau 0/3 la un capitol (bine, eu eram optimist, little did I know ca vor lua 0/9 cam toti). Ba, trecea bunica-ta de interviu – bunica-ta aia de la tara, de se balega in fundul curtii si n-a avut toata viata mai mult de 4 dinti in gura, cu tot cu aia de lemn – daca avea un an de experienta pe orice cacat. Dar nu.

Gata, cois, nu mai discriminam. Acum intrebam toti cretinopatii aceleasi cacaturi banale; ce importanta are, ca oricum nu pot raspunde nici la astea, np.

Da’ ziceam de al doilea imbecil angajat si de aia doi martori.

Intr-o buna zi, nu poate veni unul din aia doi martori la interviu. Apare alt tampit, de nicaieri, ca “am vorbit eu cu X sa-i tin locul azi, ca el nu poate sa”. OK, jaf in ciuperci, gen oricum tu esti aici doar de forma, eu conduc interviul. Ai crede ca n-avea ala ce pula mea sa strice, intrucat nu trebuia sa spuna nimic. Asa ai crede, nu? Asa am crezut si eu. Evident, m-am inselat.

Pentru ca sa vedeti ce idee genitala i-a venit aluia: o sa inregistreze el interviul (toate astea erau pe google meet). Pentru ca pula mea, s-a gandit el sa aiba inregistrarea, ca sa-i arate pe urma aluia care-a lipsit.

Ba, nu ma intrebati de unde se inregistreaza google meet, ca nu stiu. Si nu ma intrebati nici cum s-a prins candidatu’ pizdii ca-i inregistrat, ca eu n-am observat asta in timpul interviului. Dar omul s-a prins. Si dupa interviu – la care fusese mai varza decat orice varza – a dat un mail la HR cu CC la pizda ma-tii. “Am fost inregistrat in timpul interviului? Pentru ca mie nu mi-a cerut nimeni acordul. Daca da, asa procedati cu toti potentialii angajati sau ati facut asta doar cu mine?”. Nu stiu daca omul a vorbit cu un avocat sau ce pula mea. Da’ au innebunit si pizdele din HR si pizdele din Legal. Am primit un mail ABSOLUT FURIOS, cum am putut sa fac una ca asta.

Pe partea mea, eu nici nu stiam despre ce-i vorba. Ca eu nu inregistram nimic si nu stiam ca a inregistrat cineva ceva. Poate-s prost si o fi fost ceva super-obvious pe ecran. Nu am idee, nu am observat nimic, asta-i tot ce pot spune.

Normal c-am raspuns cu “nu, n-am inregistrat nimic si nu stiu de unde v-a venit ideea asta”. Dar raspunde – pe mail1!!! – imbecilul care inregistrase “ah, da, am inregistrat eu, ca am vrut sa-i arat aluia care-a lipsit”. Pe mail, coaie, sa ramana-n scris. Daca pana atunci o puteam rezolva romaneste (gen sters inregistrarea si negat toata treaba), eeee, acum nu mai era cazul. “Ca n-am stiut ca trebuie sa cer voie cuiva”. Pula mea.

Asa se face ca l-am angajat p-ala. Nu eu, ca am refuzat sa particip la circul ala. Da’ HR-ul i-a facut oferta. Cica e mai ieftin sa-l platim cu salariu decat sa-l platim in tribunal, ca ar castiga 100%. Asa au zis aia de la Legal, acum eu nu stiu, ca n-am facut Dreptul, cu atat mai putin in UK. Da, coaie, l-au angajat de frica sa nu-i dea ala in judecata pe pula mea stie ce baza.

Treaba e ca dupa vreo 6-7 candidati d-astia care nu stiau NIMIC, am intrebat sec “ba, unde pula mea ii gasiti voi p-astia? ca nu stie nici unul nimic”. Cica “au venit prin agentie”. Hopa. Ia stai asa, papusea, toti prin aceeasi agentie. Ca…da, ca noi lucram cu agentia cutare. I-auzi, pula mea, pai de azi inainte nu mai vreau nici un candidat de la agentia cutare. Pai, nu, ca cum, ca de ce. Pai, pula mea, ca nu stiu nimic. Nu, nu, au sarit doua pizde de la HR, ca intelegem acum problema, dar poate e legat de salariu, ca stim ca lucrezi la asta, ca poate d-asta au venit doar astia. Zic bine. Asa o fi, suspendati interviurile pana am un raspuns pe tema salariului, pana ajungem spre 85k, p-acolo. Nu, ca nu se poate, ca-s deja scheduled, ca…macar p-astea scheduled.

Coaie, apare la un interviu de-asta unul. Prea prietenos cu mine, asa. Dar ca sa explic treaba asta, trebuie sa facem o scurta pauza, sa explic problema cu mailul.

Eu am doua mailuri. Unul e ala “personal”, folosit pentru trolling, blogu’ asta, forum, diablo, mizerii. Asta cu identitate pe care-l stiti toti. Celalalt e folosit strict pentru chestii de lucru – aplicat la joburi, pula mea. Am motivele mele sa le tin separate, nu comentam. Si treaba e ca pe langa asta, eu, ca orice romulan vero, am si doua prenume. Sa zicem Liviu Giani. Din diverse motive, mailul ala de lucru foloseste celalalt prenume. De forma liviu@. Sa fie acolo. Trebuie sa cititi cu atentie paragraful asta pentru a-l intelege, ca-mi dau seama ca suna alambicat, c-am modificat eu una-alta, dar ideea e asa:

Mail personal – identitate – cu numele Giani Popescu. Profil de linkedin cu numele Giani Popescu.
Mail “pentru joburi” – cu numele Liviu Popescu. Nimic pe linkedin pe tema asta.

Cand m-au angajat astia, am interactionat cu ei de pe Liviu Popescu. Toata compania lor ma stie de Liviu. Nici unul nu ma stie de Giani. Tot ce-am facut acolo a iesit pe Liviu, suveran viu.

Profilul pizdii pe linkedin e cu Giani in schimb.

Bun. Si vine prietenosul pizdii la interviu. Cum am zis, nu reuseste sa raspunda la nici o intrebare. Noi trebuia sa-l intrebam in schimb daca el are intrebari pentru noi, vezi doamne sa-i dam sansa de a afla despre companie. Si ce zice Abdul Patel ibn-Muhaman Dev Cacat? “Nu am intrebari legate de companie, doar una pentru tine, Giani: cum ti s-a parut sa lucrezi la X?” – X fiind o companie pentru care am lucrat eu in trecut.

Gen i-auzi, pula mea. Ii raspund aluia. Cum sa mi se para, ok, asa si pe dincolo, multumesc, o zi buna.

Si intreb la HR. “Auzi, fetele, DE UNDE stie Abdul asta ca eu am lucrat la compania X?”. “Pai nu stim, probabil de pe linkedin”. “Da, dar sunt doua probleme cu asta: prima e ca nu exista nici un Giani pe linkedin”. “Pai ca…nu stim, probabil s-a uitat la lista celor care lucreaza aici pe linked si te-a gasit in lista, chiar daca cu alt nume”. “Da, dar a doua problema e ca pe profilul de linkedin nici macar nu-i trecut ca lucrez aici. Deci, de unde stie?”. Tacere.

Ba, baieti. Ba. CV-ul meu de la HR ajunsese la ala. Nu ma intrebati cum, ca-ncepeti sa pricepeti, nu-i asa? Candidati random trimisi de aceeasi “agentie” care nu avea un singur candidat bun stiau deja unde-am lucrat, ce-am facut, alea. I-auzi, pula mea, ce destepti erau ei, il cautau pe Liviu pe linked si-l gaseau pe Giani. Chit ca Giani nu lucra la ei. Pai pula mea? Colaborau de minune fetele de la HR cu aia de la agentia aia. Ne trimiteau toti capsomanii care probabil nici nu erau in UK legal. Hai ca poate merge, ca mersese pe vremea lu’ Peter, ala care fusese manager inainte – si care tehnic era mai nulitate un pic. Nu era de mirare ca-i mostenisem p-astia.

Zic bun, suspendam interviurile, nu are sens. Dupa ce modificam salariile, atunci incepem iar. Evident, iarasi a inceput cu puli in cap de mai sus, ca “trebuie facut X”. “Nu am oameni”. “Pai cum n-ai oameni da’ nu mai iei interviuri”. Din astea. De altfel, pakistanezu’ mortii, prietenu’ lu’ Neurogamer, ala s-a scos. Cand mi-a scris Neurogamer de ala, era somer omul. Si cica “suge si pula pentru 40k”. Sau cam asa ceva. E OK, c-a luat…nu mai stiu cat. 75, 77k, ceva p-acolo, c-a venit dupa modificarea salariilor. Gigea.

Anyway, schimbam schimbarea si gata, dam 75k de-acum. Acum chiar ca trebuie sa gasim candidati! Nu-i asa…?

O pula. Ca tot imbecilii mortii au venit si pe urma. Zic “ba, trebuie sa schimbati agentia, nu mai pot cu astia, nu stie nici unul nimic nici la 75k, bag pula, ce facem aici?”

Aici a aparut ultima problema.

Eu aveam un telefon de lucru. Ba, o janghina cum rar ati vazut, sa tot fi facut vreo $20 cand fusese nou. Da’ pentru lucru era ok, ca oricum nu raspundeam la el. Ideea e c-aveam un numar, sa zicem 0712345678. In acelasi timp, am si telefonu’ personal, fara vreo legatura cu lucrul.

Discut pe mail – cu cc la pula mea, toata lumea implicata – cu aia. Ba, asa nu se mai poate. Cu maimutoii de la agentie n-am discutat. Il stiam pe tartorul lor din vedere, din ceva meeting troglodit, dar atat.

Cum ziceam, discut cu HR-ul si pula mea. Ba, pizdelor, nu mai merge. Nu se mai poate, astia isi bat joc de timpul meu. Nu mai vreau sa le vad candidatii.

Toate bune si frumoase, dar…10 minute mai tarziu – pe ceas, nu glumesc – imi suna telefonul. Ala personal. Ca salut, sunt eu, tartorul de la agentie. C-am inteles ca ai niste probleme cu candidatii de la noi. Zic da, am niste probleme, ca nu stie nici unul nimic. Ah, zice el, pai, am eu solutia: fa tu o lista de intrebari pe care sa le punem candidatilor, asa, pentru a-i filtra, preferabil cam alea pe la care le pui tu la interviu, ca sa ii trimitem doar pe-aia care merita timpul tau. I-auzi, pula mea. Si-l intreb, auzi, tartore, dar daca ei practic au intrebarile de la interviu inainte de interviu, cam ce-i opreste pe ei din a cauta raspunsurile pe google, sa vina la interviu sa-mi recite o poezie si cicalaka cichicea, sa para genii?

Ah, zice el. Nu m-am gandit la asta. Stai sa vad, sa ma gandesc la cum sa facem.

I-auzi, zic eu, pai, sa ne gandim, dar cat timp te gandesti tu la aia, ia zi-mi o chestie. De unde ai tu numarul asta?

Pauza.

“Pai ca…ah, da, am dat copy din mailul de la tine”.

“Super. Dar eu nu ti-am trimis niciodata un mail”

“Ah, cred ca eram doar copied in el si probabil ai dat reply si n-ai observat”

“Foarte interesant, ia da-mi si mie un forward, un screenshot, cu mailul in care erai tu copied si n-am observat eu”

“Ah…ca nu-l am acum, ca nu-s la birou”

“Pai si de unde ai dat copy, daca nu esti la birou?”

“Pai ca oricum nu e important, dar sigur de-acolo, din semnatura”.

“Ciudat, pentru ca eu nu am numarul de telefon in semnatura, cu atat mai putin p-asta”

“Nu, ca sigur e de-acolo, sa revenim la”

“Nu, hai sa nu revenim la nimic. Spune-mi de unde ai tu numarul asta de telefon, ca altfel ma tem ca aici se incheie colaborarea cu tine, acum, pe loc”

“Pai” se infoaie el “nu cred ca-i cazul de decizii grabite, ce, la voi asa merge, un singur om hotaraste asta?”

“Ai dreptate” ii zic “nu stiu asta, s-ar putea sa nu fie up to me. Dar hai ca aflam”.

Ii inchid moronului. Imi verific semnatura. Nici gand de vreun numar de telefon in ea. Ma gandesc, hm, poate la vreun mail extern o fi adaugata automat de mailserver, ia sa-mi fut un mail asa, pe extern. Trimit la mine. Nu, nu era nimic adaugat.

Exact, ba. Cineva de la HR ii daduse astuia numarul meu de telefon. Da’ cumva – din greseala, presupun – in loc sa-i dea numarul de lucru i-a dat numarul personal. Pe care efectiv n-avea de unde sa-l aiba ala.

Bun. Revin eu la mailul de lucru. Bag si CTO-ul p-acolo in CC. Da, nu se mai poate lucra cu agentia asta. Vai pula mea. Scandal, coaie. Pai, cum. Pai de ce. Ca nu mai intervievez pe nimeni care vine de la ei. Eu nu mai iau nici un interviu cuiva venit de la ei si e total exclus sa angajez pe cineva venit prin ei. D-aia. Intervine romulanca de la HR. Ca, respectfully, asta nu-i o decizie pe care s-o poti lua. I-auzi, pula mea, pai hai atunci, daca-i pe de-astea, sa discutam cu CTO-ul. Ii pun aluia un meeting si ma pun pe sapat. Coaie, n-a durat 30 de minute. Serios ca nu. Doar uitandu-ma pe profilele pizdii – romulanca si tartorul paki – am gasit poze. Vacante impreuna, boss. Ei doi acolo cu cocktails si pula mea pe plaja.

Intra CTO-ul pizdii in meeting cu mine. Si-i explic de la A la Z. Uite, boss. Problema cu profilul meu si cu mailul meu, pe care candidatu’ pizdii n-ar fi avut de unde sa le stie. P-asta nu cred c-a inteles-o, clipea a prost. Zice OK, nu inteleg problema, probabil e mai bun la cautat pe linkedin sau ceva sau poate pur si simplu are vreun prieten in companie care stia ca lucrezi aici. Sigur are, ii zic eu, dar stii, mai e o problema. Si-i explic treaba cu telefonul. “Inteleg ce insinuezi tu, dar nu cred ca e cazul”. OK, boss, daca-i pe de-astea, stai asa. Urc poza pe imgbb cu iubaretii pizdii. Uite boss. Zice ah, da, asta-i X, tanti de la HR, cine-i ala. Zic, pula mea, cine sa fie, owneru’ agentiei de recrutare. Ba, abia atunci i-a picat astuia fisa.

“Esti sigur ca-i ala?”

“Da, sunt sigur, l-am vazut intr-un meeting, da’ uite-i si profilul de linked, cu poza cu tot”

Se uita ala. Yup. Tartorul.

A facut spume la gura – in meetingu’ cu mine. Ca pune el ordine-n lucruri. Ca e complet inacceptabil. Ca.

Eu intre timp ma uitam la veniturile alora. Frumoase foc pe ultimii ani, de cand colaborau cu compania pizdii. Ca lumea, asa, nu caterinca.

Da, boss. Romulanca noastra vero se futea cu pakistanezu’ si mai vero. Si ala, la schimb, ne trimitea candidati la foc automat – ca poate nu stiti, da’ agentia care-l trimite pe un candidat oarecare primeste X% comision daca-i angajat ala. Difera si nu stiu exact cifrele in cazul astora. 10%, 20%, 100%, ma depaseste. Ala ne trimitea ultimii capsomani. Tanti de la HR ii “filtra”, ca ea imi uploada CV-urile candidatilor. Eu puteam sa aleg din ce-mi trimitea ea, cum ar veni. Ca la vot in Romulania: sa-ti bagi pula-n ambii candidati, da’ dintre ei alegi, hehe. Alege, ca e democratie, TU AI PUTEREA.

Din una-n alta, eu am refuzat sa mai intervievez vreun candidat de la aia. Am zis ca nu mai lucrez cu ei si basta. Au facut pizdele din HR spume. Nu am apucat sa aflu daca domnu’ CTO a facut ceva pe tema sau nu, ca mi-am dat demisia. Si nici nu stau sa verific daca a dat-o afara pe parasuta sau daca l-a imbarligat aia cu vreo explicatie, vreo scuza, c-o fi fost o delegatie si-n delegatie mai sta si ea pe plaja cu aia cu care mai lucreaza, c-o fi fost o coincidenta, ca-i photoshopped poza, ca pixelu’ albastru. Habar n-am, ca eu am plecat.

Ce vreau sa spun:

1. Ba, noi suntem prosti. Astia care stam si ne chinuim ca “cum sa ne facem si noi o afacere, cum facem un plan, cum ne descurcam cu marketingu’, de unde investitie etc” suntem batuti in cap. Nu asa, coaie, nu asa se face. Te pui pe lipeala cu ceva intermediar d-asta basit – vreo pizda din HR, vreun domn de la logistica, de la aprovizionare, de la pula-n pizda. Si aia e, e mai cool asa. #faraconcurenta. Mai misto de-atat e doar la contracte cu statul.

2. Ai zice ca nu-i si UK-ul la fel de corupt ca Romulania. Si OK, daca o fi, e doar la stat, nu si-n sectorul privat. Deah? E OK, lasa ca trimitem niste romulani si romulance sa se ocupe de asta. Suntem peste tot acasa.

Peee-nis.