Viata in middle management

ai vrut doua texte. ti le dau pe ambele. asta e al doilea.

Am zis in postul anterior de middle management. Si vreau sa clarific un pic chestia asta. Nu vorbesc din auzite. Nu-s unul din executantii aia care injura managerii ca “stie el” ca “aia nu fac nimic”. Nu. Vorbesc din postura de “pana recent, am fost unul dintre ei”.

Cand am plecat de la securila, m-au agatat unii. N-aveam chef de ei, ca sunt efectiv Satana aia cu corporatia lor. Unii d-aia care distrug vieti and shit. Nu c-am eu retineri pe tema asta – pentru suma corecta o execut pe ma-ta in timp ce rontai popcorn – insa n-aveam chef de:

– job de management; ca l-am mai facut si-n Romulania si desi sunt bun la asta, il urasc. Il urasc pentru ca n-am o problema cu managementu’ unei echipe, dar am o mare problema cu “trebuie sa te prefaci ca-i bagi in seama p-astia 30 de imbecili care nu-ti sunt cu absolut nimic de folos, dar sunt si ei manageri, asa ca baga-i in seama, ca asa facem noi intre noi, managerii”.

– salariu permanent. Dupa niste ani pe contract, in care iei lunar acolo un 9000-10000 pe luna, iti vine cam peste mana sa te duci la unii ca iti dau ei 5000 de lire amarate. Iti cam..taie din avant.

Dar am facut o tampenie si-am acceptat oferta alora. Ma rog, tampenie (si pierdere de vreme si de bani) a ajuns sa mi se para. Initial era vorba ca “ai mana libera, faci X si Y si Z, poti ajunge sus de tot”. Mai mult d-aia am acceptat, ca hai sa vedem. Nu-s eu genul care sa mearga dus cu zaharelul, dar suna rezonabil.

Prin urmare, STIU despre ce vorbesc cand vorbesc de middle management. Si hai sa va arat si voua, cu niste explicatii.

Asa arata calendarul meu zilnic.

…si asta nici macar nu era o zi speciala. Ba chiar s-ar putea spune ca era mai libera decat altele. Nu erau ACELEASI intalniri in fiecare zi, dar in fiecare zi aveam asa, gen o ora pauza in calendar si-n rest, si cate 2-3 meetings puse la aceeasi ora, “du-te si tu la care poti” sau gen. Si ba…BA!!…aproape toate erau complet inutile. Nu ca-n meme-ul ala ca “aceasta intalnire ar fi putut fi un email”. Nu. La modul “aceasta intalnire a fost o pierdere de vreme pentru toata lumea, puteam la fel de bine sa-mi dau coaiele pe razatoare in timpul asta, c-ar fi ajutat la fel de mult compania”.

La prima ora, hai sa discutam o ora despre costurile AWS. Nu avem ce face pe tema asta, nu e nimic de facut, atat costa serviciul, daca nu-ti place pleaca in alta parte – ceea ce nu poti face (nu intram in detalii legate de “de ce”, dar trust me, nu era cazul). Dar noi trebuie sa discutam lunar despre costurile alea. De ce, nu se stie. Ca la fiecare, concluzia era “da, costa, dar e mai ieftin decat ce-aveam inainte si oricum nu avem ce face pe tema asta”. Scurt si la obiect. Dar…meeting. Am incercat sa discut cu ei de cateva ori, serios. Ca m-au intrebat daca am ceva de zis pe tema. Da, am. Putem reduce costurile, dar inseamna 1. downtime 2. reducem performanta. Vreti? Nu, downtime-ul nu e acceptabil, iar la performanta oricum stam groaznic deja, ce sa mai reducem. Perfect, atunci mai tinem intalnirea asta? CE FEL DE INTREBARE E ASTA, BINEINTELES CA DA, TREBUIE SA TINEM COSTUL SUB CONTROL. O…K.

La 10, “stand up”. Chiar Stand Up era, daca bagai doua cuie, radeai de te cacai pe tine. Efectiv apareau techs din echipa mea si din alta echipa pe care tot eu trebuia s-o conduc si-mi spuneau ca ar vrea sa contribuie, dar ei nu stiu AWS si Linux. Minunat, va multumesc pentru contributie, a fost foarte utila intalnirea. Daca e sa fiu sincer, aia era singura intalnire semi-utila (nu pentru mine; pentru companie), ca le mai explicam “uite, aici poti face asta; dincolo poti face asa; pentru problema X exista solutia Y”. Apoi hai sa facem sprint planning. Care era complet inutil, fie vorba intre noi. Nu intru in “de ce”, din nou, credeti-ma pe cuvant ca nu era cazul.

Dupa, trei intalniri simultane, cum se vede acolo.

Una e de AWS Cloud Migration. In care “trebuie” sa discutam despre migrarea unor servicii pe AWS. Pula mea. Suna bine, dar de fapt nu se discuta deloc despre asta, pentru ca nu aveai nici ce, nici cu cine. Aia care veneau la intalnirea aia erau managers, dar non-tehnici. Si se punea problema la modul “trebuie sa migram serviciul X pentru clienti pe AWS”. Ok baieti, le ziceam eu, sa facem asa. Ia, dati-mi datele astea, astea si astea, ca sa stiu cum punem problema. Ah…pai, nu le avem. Nici o problema, adunati-le si veniti cu ele si apoi facem un proiect, e ok. Pai…ok, o sa facem asta, dar nu poti migra intre timp serviciul? BA DA, IDIOTILOR, IMEDIAT CE-MI SPUNETI IN PULA MEA CE VRETI ACOLO! “Bine, o sa ne informam”. Si asa a fost la fiecare. Nu glumesc. Pentru ca iei oameni care nu stiu nimic din punct de vedere tehnic. Si stiu si ei ca nu stiu nimic, dar se baga sa fie ei “lead pula mea” in proiectele astea, din partea departamentului lor. De ce? Ca sa fie vazuti facand chestii. Chit ca ei nu fac nimic, ca nu au ce sa faca, doar sa-ncurce lumea cu cretinisme.

Una era de BAU/migration. Minunata, la fel de inutila, exact acelasi cacat si acolo. Cealalta, pula mea, nu stiu ce era, ca o singura data a aparut o pizda la intalnirea aia (zilnica, de altfel), o spanioloaica. M-a intrebat cine sunt, mi-a zis cine-i ea, am intrebat-o ce se discuta la intalnirea asta, mi-a zis ca nu stie, ca-i prima data cand vine. Cool story, bro.

Pe urma, iarasi sa discutam de AWS Cloud Migration la 12. Unde veneau alti managers. Si discutam noi intre noi – managerii – despre cum TREBUIE sa facem X si Y. Si “care-i progresul”. Pai, care sa fie, asteptam sa ne spuna handicapatii de la departamentele X si Y ce vor. OK, pai, sa va spuna, keep us in the loop. Dar treaba asta dura cu orele, ca azi aparea unul, maine nu; si cand aparea, cerea sa fie si el pus la curent. Ba, discutam de oameni care lucrau in Billing si-n Fraud si-n Tax si-n morti in carca, efectiv contributia lor la o discutie despre o potentiala migrare a unor servicii era zero barat. Nici nu se punea problema de a vedea vreodata o contributie de la ei. Da’ nimic-nimic. Ca n-ai cu cine. Puteau contribui la asta pe cat as putea eu sa contribui la munca departamentului “taxe” din Vodafone. Gen le-as arata degetele mari de la maini si-as zice “keep up the good work, guys”. Asa si ei.

Apoi normal ca trebuia sa avem Weekly Service Review – MANDATORY, GUYS! In care aparea o pizda care ne citea de pe ecran “serviciul cutare a picat intre orele x si y, in ziua de; banuim c-au fost afectati atatia clienti”. Un fel de “i-auzi, pula mea”. Actiuni propuse? Nu (si nu, nu era treaba mea, era altul responsabil pentru asta). Lectii invatate din asta? Nu. Discutii? Da.

Apoi Leadership meeting, guys, ca we’re leaders. Conducem si noi un departament, hai, doua, pula mea, hai sa ne dam leaders. Ca suntem leaders, s-a mai zis? Eh? Aici era fun macar, se discuta de diversity and shit, cum n-avem destule femei in leadership. Si dupa vreo 20 de intalniri de-astea in care am fost de acord toti ca n-avem destule femei in leadership si trebuie sa promovam femei, am mai promovat 3 manageri – toti barbati, bineinteles. Probabil discuta si-n ziua de azi de problema cu lipsa femeilor din leadership, poate o rezolva ei cumva, ca pe mine nu pot spune ca ma interesa.

Apoi, ok, conduc eu Engineering, dar intrucat ala de Operations a murit, trebuie sa conduc si echipa aia, ca altcineva n-are cine, ca ei nu sunt tehnici. Doar ca la Operations au ramas angajatii vechi, ce facem cu ei? Ca era o situatie de genul “noi am avut pe vremuri serverele-n DC-ul propriu, dar acum am migrat la cloud, dar ii mai avem angajati p-aia care schimbau hardurile stricate, ce facem cu ei, ca nu-i putem concedia”. Nu radeti, c-am intrebat, “ii pot concedia?”. Pai, nu, ca nu esti seful lor. Deci nu conduc eu echipa? Ba da, dar nu ai cum sa fii oficial managerul ambelor departamente, ca nu e asta schema organizationala. Bine, atunci va las pe voi sa hotarati. Pai, nu, tu trebuie sa hotarasti, ca tu conduci departamentul. Pula mea. Si uite-asa mai trecea o ora. Si-a doua zi de la capat, evident. Ca ei ii imi explicau ce stiam deja – ca jobul alora nu mai exista – dar si ca nu-i putem da afara, pentru ca nu putem. De ce nu putem? Pentru ca nu se poate. OK, si atunci ce sa fac cu ei? Pai, WE need to upskill them. Da, pula mea, o sa-l iei pe unu’ de 40 de ani care in ultimii 15 ani a facut cabluri UTP si-a schimbat harduri stricate si-o sa scoti din el ditai ingineru’ de 2021, mie-mi spui?

Iar astea de mai sus sunt intalnirile care au o VAGA legatura cu lucrul. Adica, tot erau o pierdere de vreme pentru mine, DAR in teorie erau legate de lucru. Pentru ca la fel arata calendarul si-n zilele urmatoare, dar era cu alte intalniri. Aveam una de “Manager Detox”. Nu glumesc. Trei ore. NU GLUMESC, AM ZIS. Eram vreo 60-70 de manageri invitati acolo, tot UK si US. Sa ne spunem ofurile. Sa-mi bag pula-n ma-ta de glumesc. Coaie, veneau aia si incepeau. Ca mental health. Ca they feel stressed. Ca. Efectiv adunarea nationala a pizdelor cu pula.

Mai tare ca aia era doar aia de Pause and Reset.

Poate va intrebati ce pula mea de meeting e ala de 4 ore. Exact ce resetam noi acolo. Sa va explic, fra’erilor, ca vad ca nu sunteti manageri. Se vede pe voi, nu stiu de ce-am pretentii…

Pai, acolo se adunau managerii si discutau PATRU. FUCKING. ORE. pe ceas despre…”dar oare noi facem management bine? poate ar trebui sa luam o pauza si sa resetam situatia, sa ne gandim daca obtinem rezultate optime de la echipele noastre cu strategiile actuale de management”. In fiecare saptamana noi patru ore puneam pauza, sa vedem daca dam reset sau macar un reboot. Ca nu se stie. Poate descoperim gaura din covrig si umiditatea din paharul de apa. Poate ne vine o idee in alea 8 ore pe saptamana legata de cum am putea sa-i facem p-astia sa-si inteleaga jobul si eventual sa-l faca – fara a cere salariu, daca se poate. Cine stie. Poate. Poate ne vinde o idee despre cum il facem pe Dorel schimbatorul de harduri IDE sa devina programator in python. Stranger things have happened, you know?

Apoi a aparut saptamanal chestia asta:

Prima data cand am vazut-o, i-am luat fata-n pula aluia care m-a invitat la ea (american), la modul “auzi, coaie, ti se pare ca 9 PM – 3 AM sunt ore de program aici?”. Ala – un american troglodit, garantez era pe H, ca stiu semnele – a ras “baaa, nu fi fraier, vino”. Prima data nu m-am dus. La modul du-te-n pula mea, sa se duca ma-ta sa bananaie la fucking 3 dimineata in intalniri, ma confunzi cu vreun sclav. Dar intr-o zi m-am trezit din somn pe la 5 PM (cum ii sta bine unuia care s-a jucat WoW toata noaptea). Si vad meetingul ala, zic, ei, hai sa ma duc, sa vad si eu ce pula mea planifica acolo mentenante si pula mea si mai ales cum. Si am dat cu join.

Coaie, lol, de la 9 PM au inceput sa apara, asa, ca ciupercile dupa ploaie. Toti managerii mici si mijlocii. Toti fara vreo legatura cu AWS-ul sau orice fel de planificare. Pai, tanti Nuti – femeia de serviciu de la bloc – ar fi fost mai calificata sa discute despre AWS, fute-m-as in el si-n Bezos. Dar e OK, ca nici nu se discuta vreun pic despre AWS. Practic, vorbeau despre ce dorea pula lor. Unul ne-a aratat ce colectie de discuri de vinyl are el si ne-a expus avantajele lor fata de CD-uri. Nu am inteles, era prea tehnic pentru mine – eu nu va pot spune concret nici care-i diferenta intre ogg, mp3 si flac, in afara de faptul ca probabil o fi alt codec acolo. Ca nu m-a interesat. Altul ne povestea despre cum e greu acum, ca el are 60 de ani, copiii lui s-au mutat in Edinburgh, ca el ar vrea sa se mute la sediul nostru din Edinburgh, dar sotia lui are toata “reteaua ei sociala” in zona asta si nah, e greu. Altul a intervenit sa ne spuna ca-si face si el griji pe tema asta, ca are rude-n Scotia si poate-i apuca p-aia cheful de independenta iar si oare, daca se intampla asa ceva, vom avea nevoie de vize pentru a merge acolo? Altul ne-a aratat niste funny kitten videos de radeau aia cu lacrimi; eu nu, ca dadusem alt tab si intrasem la loc in WoW, c-aveam un raid. Altul a inceput sa discute despre cum societatea nu face destule pentru tineri, ca pe vremea lui…Anyway, a doua zi am primit mail de la organizatoru’ intalnirii, drogalaul planetei “uite, aici iti bagi overtime-ul, ca probabil nu ti-au aratat”. Si normal ca bagasera toti acolo overtime de la 8 PM la 4 AM, nu de la 9 la 3. Ca preparations, meeting, planning.

O parte – aia destepti, I guess – veneau pentru overtime. Ca era platit bine de tot, ca sa zic asa. Restul veneau pentru vizibilitate. Sa fie vazuti si tinuti minte de restu’ managerilor, ca nu se stie niciodata cum te-ajuta asta. Idk. Aia cu vizibilitatea, din ce-am vazut eu, nici nu bagau overtime, dar dadeau un mail la 4 AM cu CC la CTO/CEO, sa vada aia ca ei la 4 AM muncesc! Dar nu cereau overtime, ca munceau pentru a ajuta compania, nu pentru bani ca noi, pleava. In fine, inutil de spus, am dat si eu pe urma join la toate intalnirile tampite de dupa program (dar cu overtime, se-ntelege). Join la 9, opream webcamu’, dadeam mute la microfon, ma jucam linistit pana plecam la culcare sau la futut, lasam ala joined, ii dadeam leave meeting a doua zi, cand ma trezeam. Radem, glumim, futem, platim.

Pe urma s-au invatat aia la din astea si haida cu mai multe meetings. Tot asa, dupa program, sa fie platite orele alea dublu. Care mai de care. Service review, planning, migrations, costs. Tot ce vrea pula ta. Nimic de facut, nimic de discutat, nimic de “actionat”, dar meetingu’ sa fie. Aia mai speriati bagau si meetinguri de-astea in cursul zilei.

Era unul care-mi spunea ca nu are timp sa discute cu mine despre migrari si astea, pentru ca pur si simplu nu are sloturi in calendar. La un moment dat m-am enervat si i-am zis, ok, hai sa ne uitam la calendarul tau. Si el cica “that’s not appropriate”. I-auzi, pula mea. Nu prea vroia, dar fiind el ala “mai mic in grad”, ca sa zic asa, n-a prea avut ce sa faca. A tot incercat sa ma lamureasca el ca nu se practica asta, ca nu-i normal, dar n-a avut cu cine. Lasa boss normalitatea, sa trecem la perversiuni. Cand ma uit la slots…121s cu toti aia din echipa lui. IN FIECARE ZI avea doua-trei de-alea. La cateva zile, “121” cu fiecare maimutoi. Ba, simpaticule, noi facem oricum toata treaba voastra, exact ce 121s ai tu de tinut cu ei ZILNIC?

Cica pai..nu e foarte mult de discutat, dar este necesar sa tinem intalnirile astea, sa nu uite ca au un sef.

sA nU uItE cA aU uN sEf

Pentru ca asta-i grija astora din middle management. Cei mai multi dintre ei – nu zic toti, da’ macar 90% – sunt utili ca o epidemie de sifilis cand tu ai deja gonoree si mori maine de HIV. Practic, oamenii puneau meeting dupa meeting cu toata lumea, ca aveau sau nu ceva de zis sau de facut, ca sa vada lumea ca ei exista acolo si ei FAC TREABA. Le amintesc subordonatilor ca au sefi. Le amintesc altor sefi ca si ei sunt sefi. Aia era treaba lor. Mentoring – pula! Solutii pentru probleme – PULA! Orice – PULA! Dar EU SUNT SEFUL, GUYS, sa nu uitati. Pula mea.

I-am zis aluia sa stearga toate 121s din calendar saptamana viitoare cel tarziu si sa puna meeting cu mine, sa-mi puna invite, ca daca mai aud ca n-are timp pentru mine, ii pun eu meeting cu CTO-ul, sa discutam in trei despre cum facem sa aiba mai mult timp liber, posibil inca 8 ore pe zi. Cica “does that mean what I think it means?”. Nu stiu, coaie, nu-s atat de destept incat sa stiu ce gandesti tu, da’ tu pari inteligent, sigur stii ce gandesc eu. N-a zis nimic. Peee-nis.

N-a pus meetingul si chiar planuiam sa-l fut hardcore, dar mi-a dat teapa si s-a internat la urgenta, cica, cu corona. Ma gandeam ca se preface bolnav, dar idiotul chiar a luat-o-n serios si-a murit de corona. Macar atat a putut face pentru mine – sa moara-n chinuri – la cata vreme mi-a pierdut, boul-baltii.

Si poate credeti ca eu sunt un manager de cacat. Ar fi dreptul vostru. Dar nu, chiar sunt bun – foarte bun – la chestia asta. Ca idee, daca sunteti vreunu’ in management p-aici, nu stiu cate mailuri de-astea (necerute) primiti de la echipa voastra, cu CC la CTO.

…dar eu aveam de-astea de la toata fucking echipa. Inclusiv de la aia doi plecati, daca tot veni vorba. Cum am zis, necerute.

Ca veni vorba, sa va povestesc, asa, de dragul de-a fute vremea, despre cum a fost cu aia plecati.

Eu le pusesem intalniri (asa-numitele 121s). O data la doua saptamani. Cu fiecare-n parte, evident. Cois, zi-mi cum iti merge. Zi-mi daca ai probleme, ce probleme ai, poate te pot ajuta. Daca nu cu actionat, poate cu un sfat sau o parere. Si discutam cu ei, evident. Am dat de tot felul de chestii. Unii-mi spuneau de problemele lor personale. Ca-s blocati cu nevasta-n casa si ei cam erau inainte de lockdown in prag de divort, ca acum e mai rau. Altii ca, dimpotriva, n-au nevasta, dar fiind lockdown si pula mea, nici nu pot iesi la agatat, c-au obosit de laba (no joke). Pe unii i-am incurajat. Pe-altii i-am mai facut sa rada macar, daca sa futa nu se putea. Unuia i-am recomandat cateva doamne inimoase de prin Birmingham, sa fie acolo. Aveam si un tampit care-mi spunea ca lui i s-a facut dor de tara lui. Genul ala.

Alte aspecte erau legate de lucru.

“Boss, astia muta astea-n AWS, dar noi nu stim nimic despre AWS, ce putem face?”
“Uite, ba, baieti, invatati asta si asta”
“Dar…cum”
“Uite aici, resurse”
“Dar..nu intelegem”
“OK, hai ca va explic, facem training, asta e”

Dar nu a fost de ajuns. Oamenii au pus problema corecta. Ba managerule, noi invatam asta si asta, dar…noi ceva la bani?

Aici aveam o problema. Ca imbecilele de la HR nu mi-au dat acces la salariile oamenilor mei. Practic, nu stiam cat castiga. Si aia o tot dadeau pe dupa colt, in loc sa-mi spuna direct. A durat luni de zile pana au capatat curajul de-a spune exact, cu subiect si predicat, care era problema. Mi s-a facut rau. 50-55-58k/an. Doamne fute-ne, pai atata ar fi putut castiga in Romulania pe joburile alea.

Nici nu erau ei buni din punct de vedere tehnic, a nu se intelege gresit, dar…totusi, alea nu erau salarii. Aia era bataie de joc.

Si da-i si-alearga la HR. Ba, uite-asa si-asa, vreau sa fie salariul aici in echipa 85k. Si coaie, nu erau de acord. Sa-mi bag pula de glumesc vreun pic, se trezisera tarfele din HR ca “nu putem face asa ceva”. Gen cine pula mea ti-a cerut parerea fa?? Si-au mers cu mine de gat pana la CTO. Ca dom’le, uite ce ne cere Liviu, nu putem face asta. De ce? Pai..costa si n-avem nici o dovada cu privire la faptul ca lumea e nemultumita de salarii, ca uite, a fost survey in companie anul trecut si nu exista acolo date legate de salarii.

Liviu, ai ceva de zis?

Da, am ceva de zis, am zis deja, am discutat cu oamenii mei, mi-au zis cu cat sunt platiti, sunt nemultumiti de salariile astea, au oferte mai bune, vreau sa fie 85k pentru ei, poate nu am reusit sa ma fac inteles?

Dar de ce sa fie 85k, Liviu?

Pentru ca sunt oferte pe piata la 85k pentru ce fac ei deja. Daca nu au deja, vor avea in cel mult o luna oferte la banii aia. Cel mai probabil la mai mult, mult mai mult.

De unde sa le aiba? Ca aici salariile nu-s ca-n Londra.

Oamenii efectiv nu intelegeau ca se lucreaza remote. Ca nu mai concureaza cu Taranoaia-Sat la salarii, ci cu toata tara, inclusiv Londra. Si daca aia din Londra iti dau 100k sa lucrezi de-acasa, n-o sa stai tu unde esti pe 58k ca “intelegi ca aici nu-s salarii de Londra”, nu? Voi, astia din Romulania, intelegeti poate treaba asta, ca in mod sigur ati dat si voi p-acolo de imbecili care vor oameni tehnici strong de tot, da’ sa accepte 1000 de euro pe luna, ca aici e Bucuresti, e Romulania, nu-i NY. Si te chinui sa le explici ca “fa, futu-ti rasa ma-tii, s-a inventat internetul, vede-mi-ai pula-n ciorba, intelegi ca eu la fel de bine pot lucra si pentru unii din NY, la o adica?”.

Le-am explicat, evident. De pomana. Serios, e pierdere de vreme. Nu vreau sa sune urat, mai ales ca deja am si eu o varsta, da’ nu poti lucra cu astia batrani, coaie, ca-s incremeniti in ale lor, nu-i poti faci sa inteleaga niste treburi. Tu le zici de paradigm shift, iar ei cred ca e un nou serial de pe BBC si te-ntreaba daca-i cu Roger Moore.

Am tinut-o asa cu ei pana mi-am pierdut rabdarea. Intr-o intalnire, a avut loc discutia asta:

Dar oamenii nu schimba jobul pentru bani, Liviu – imi zice CTO-ul.

Uite, P., cred ca-i o neintelegere aici. Lumea nu schimba jobul pentru bani la un nivel mai ridicat. Ca daca iei 250k pe an si mai primesti 800k in actiuni si bonusuri si alte alea, e adevarat, n-o sa schimbi jobul cu unul de 300k, unde sa primesti 900k in bonusuri si actiuni, ca banii aia nu mai fac o diferenta reala pentru tine si nici nu merita riscul – poate dincolo nu-ti place, poate nu te descurci cu jobul ala. Dar la nivelul asta, lumea schimba jobul pentru bani, ca de la 58k/an la 85k/an, tot e o diferenta de un mortage si, stii, pentru oamenii de care discutam, e diferenta dintre “stau cu chirie” si “imi cumpar casa”, intelegi? Pentru tine nu face o diferenta reala daca vine unul si-ti mai da 200k/an in diverse moduri. Dar pentru oamenii astia, diferenta e de la cer la pamant.

Omul m-a privit cam urat, dar mi-a zis “inteleg”. Nu stiu daca a inteles sau nu, dar nu mi-a mai pus bete-n roate, m-a sustinut mai incolo.

Dar a venit tanti din HR – tot romanca, fmm, ce s-au adunat astea – ca ea ar vrea sa vada date in sensul asta.

Nu glumesc, i-am zis sa-mi dea 5 minute, am scrollat prin mesajele de pe linkedin. Copy si paste in meeting chat. Screenshot. Uite, tanti. Uite aici oferte primite de mine. Acum. Azi. Ieri. Uite aici, cer fix skills pe care le cerem noi, dar ofera 90k. 100k. 120k. 140k – am gasit unul. Noi dam 58k. Intelegi?

Pai nu. Nu asa. Ca alea nu-s DATE. Ea are nevoie de DATE.

OK, ce date vrei?

Pai, studii de piata facute de HR din care sa reiasa ca trebuie sa dam 85k, ca altfel eu cum pot semna asta, eu nu inteleg ce-mi arati tu aici cu aws, cu ansible, cu Linux, cu nu stiu ce. Ne trebuie niste studii de piata, sa vedem care-i salariul mediu in IT. Serios, numai o imbecila din HR ar putea discuta de “salariul mediu din IT”. Pai, “in IT” e si baiatul de la helpdesk, ala care vine la tine la birou si iti baga pc-ul in priza cand te plangi ca e monitorul negru. Tu ce vrei, sa faci media intre ala care ia 20k si un DBA pe Oracle care ia 90k si sa-mi spui ca “salariul mediu in IT” e 55k si prin urmare, noi platim deja la medie?

Nu glumesc, aia am intrebat. M-a intrebat tafnoasa “daca nu asa, atunci pe ce ne bazam?”

Minunat. Mi se urca sangele-n cap. Gen “eu nu-nteleg despre ce e vorba, dar nu sunt de acord, eu vreau date”. Si daca-mi explici, nu conteaza, ca eu vreau date care sa confirme ce spun eu, pentru ca aia vreau eu.

Pana la urma, am rezolvat-o simplu. Am intrebat sec in intalnire CTO-ul care departament serveste pe cine. Daca HR-ul e acolo pentru a servi Engineering si Operations sau daca noi suntem acolo pentru a servi HR-ul, ca sa stiu din ce pozitie discut. Ala a zis ca…ok, am inteles mesajul din intrebarea ta, vom discuta. Si cam atat la meetingul ala.

Drept urmare, m-am dus inapoi la intalnirile mele cu nefericitii mei si le-am zis, ba, uite. Am discutat cu aia. Le-am mentionat problemele voastre. Lucrez la asta cu salariile. Eu zic ca se va intampla si sunt sigur ca nu veti fi dezamagiti de sume, dar nu se va intampla azi si nici maine. Dar cand? Nu stiu inca. Lucrez la asta. Bine, dar poti sa ne dai un termen, asa, cat de cat? Am zis…ok, 3 luni. In conditiile date, unul dintre ei a zis ca da, boss, sorry, dar eu am oferta de 90k in alta parte. Si chiar avea, ca stiu unde-a plecat, la unii d-aia, consultanta. Nici macar din Londra, era chiar local. Pula mea. Se vede ca aia de la compania aia n-au citit studiile de piata ale HR-ului. Sloboz. Si-ntrucat era prieten cu unul din ceilalti, l-a luat si p-ala acolo o saptamana mai tarziu. Ce sa zic. It’s all fair, le-am multumit pentru contributie si le-am urat succes.

M-am inselat si n-a durat 3 luni. A durat 5. Nu glumesc. Pe ceas, vorba aia. Si 5 luni mai tarziu n-aveau 85k. Aveau toti 75k+. Ca undeva pe drum, au hotarat aia din HR si Finance ca merge si la 75k, ce atata 85k? Elegant.

Restul au ramas. Le-am zis in cele din urma, uite, baieti. Gata, nu mai lucrez la asta. E rezolvata. Veti primi in jurul orei 4 mail de la X cu noile voastre salarii. Eu sunt sigur ca veti fi multumiti, dar daca nu e cazul, va rog sa ma anuntati si o sa va spun onest daca pot sau nu pot sa fac ceva in plus pe tema. Nu glumesc cand spun c-am intrat a doua zi dimineata in meetingu’ zilnic si mi-a sarit cafeaua din mana, ca ma asteptau ropotele de aplauze si-un handicapat sufla-ntr-o trompeta de plastic. Doamne-ajuta, futu-ti google meet-ul ma-tii in aorta, ca m-am cacat pe mine cu ochii lipiti de somn cand mi-a sunat trompeta imbecilului in ureche. N-au dat aia cat trebuia (si mai tarziu au plecat oameni din cauza asta), dar…o marire de 17k…hai las-o-n buze, ca-i bine de tot intr-o zona in care mortgage-ul e pe la 800-900/luna.

Apoi mi-a plecat al treilea om – si si asta are legatura cu postul asta.

Asta era grec. Era baiat bun, isi facea treaba. Singurul lui defect e ca nu prea vorbea engleza, dar ma rog, nu-l angajasem eu. Aia era, l-am mostenit, cum ar veni. Insa ne intelegeam bine. Cam trebuia sa repet, sa reformulez, sa aleg cuvinte mai simple cu el, dar in cele din urma ne intelegeam cumva. Insa … a murit taica-su. Corona si la ala. Ma rog, nu stiu daca putem spune corona, ca omul avea probleme serioase cu inima, a luat si coronavirusu’, a ajuns la spital, adio si-un praz verde. Si-am luat prima muie cu el de la leaderii mortii. Ca i-am dat aluia 3 zile libere. Bereavement. Sa poata sa-l ingroape pe taica-su. Si nu glumesc, mi-am luat puli pe spinare pe tema asta. Ca, citez “ce, in Grecia dureaza 3 zile sa ingropi un om? nu-i de mirare ca au probleme economice”. Mda. Nu, nu dureaza atat, dar nici inmormantarea aia nu se intampla asa, random, copii, trebuie alergatura, pompe funebre, preoti, dracu’ stie cum e acolo. S-a stropsit alt manager la mine – alt stahanovist si ala – ca trebuia sa-i dau o singura zi pentru asta, in rest, daca vroia mai multe, trebuia sa-si ia concediu unpaid, ca EL ASA FACE CAND ARE DE REZOLVAT O PROBLEMA PERSONALA, nu asteapta sa fie platit de companie pentru asta, chiar am uitat ca suntem aici pentru a tine costurile jos, nu a ne bate joc de bani? Nu-i niciodata completa o discutie de asta daca nu apare unul sa se bata cu pumnu’-n piept.

nu uitati, guys, noi aici suntem o familie, da?

Al doilea snop de puli pe spinare a venit la putin timp dupa, tot cu grecul. Ca m-a intrebat daca ar putea lucra remote din Grecia. Pentru ca acum ma-sa a ramas singura, e batrana si bolnava si ea (80+) si acum ca taica-su nu mai e..cineva trebuie sa aiba grija de ea si n-are cine altcineva. I-am zis ca nu stiu, nu pot sa-i promit, dar pot intreba. Si-am intrebat mai departe. Ba, ar putea lucra asta de-acolo o perioada? Si mi-a venit un alt snop de puli pe spinare. Ca nu e acceptabil asa ceva, ca daca incepem aici, unde se termina, cu toata lumea stand pe plaja-n Spania? Si-am incercat sa calmez spiritele – iar eu nu prea-s cunoscut pentru asta – dar nu am reusit. Am incercat sa explic, ba, lucreaza oricum remote, ce dracu’. ORICUM nu e in birou. Da, dar nu se poate asa ceva, pentru ca uite, motive. Cele mai multe din motivele invocate erau vrajeli, sincer. Ca “nu putem garanta ca el se poate conecta secure la vpn din Grecia”. Pula mea, se putea conecta la fel de secure ca de la el de-acasa, nene, tot cisco vpn era. Dar unul din motive era real – ca daca ala sta mai mult de 6 luni acolo, atunci apar probleme legate de taxare, in sensul ca ar trebui sa plateasca taxe-n Grecia, iar compania nu se poate angaja in genul ala de practica. Desi compania facea deja asta pentru altii – era un director care se mutase-napoi in India. Daca se poate cu India, banuiesc eu ca se poate si cu Grecia. Dar…nu s-a putut. OK, dar poate o perioada? Mult sub 6 luni pe an? Nu, ce n-am inteles, nu se poate! OK.

Drept urmare, m-am dus la ala si i-am zis: bai…am discutat cu astia. Imi pare rau, nu se poate. A dat din cap ca intelege. El a inteles. Am inteles ei eu a doua zi cand si-a prezentat demisia. Ca el hotarase deja ca pleaca acolo, a intrebat ca o favoare pentru mine, gen ca sa nu mai pierd eu un om, dar el pleaca si punct. OK. Demisia si aia e.

Nu-i nevoie sa va spun cine si-a luat iarasi puli pe spinare ca “tu lasi oamenii sa-ti plece?”. Lol. Csf, ncsf, boss, daca i s-a rupt lantul. Am ridicat si eu din umeri si aia a fost.

Practic, desi aveam deja pe undeva pe la 20 si ceva de malaci in subordine, nu avea cine sa se ocupe de niste chestii. Ca ala stie doar baze de date, aia 6 erau cu hardware in DC si invata acum, dar inca nu stiu, ala asa, ala pe dincolo. Prin urmare, baieti, trebuie sa angajam. Sar peste futerea cu HR-ul cu angajarile, ca efectiv nu am chef sa scriu atata nici batut, necum neplatit. Cert e c-am ajuns la interviuri. Ba, ce animale am vazut….BA, CE ANIMALE.

Oameni care aveau pe CV 20 de ani de experienta cu Linux/Unix, dar nu stiau de chmod. Coaie…chmod.

Oameni care aveau pe CV 5 ani de experienta cu arhitectura de AWS and shit, dar nu-mi puteau spune ce-i aia un NACL. Mega arhitecti.

Oameni (ca au fost 3 asa, nu glumesc) care aveau doua calluri simultane; unul cu ai mei, unul cu un prieten care sa le dea raspunsurile la intrebarile mele. Si uitau sa-si puna headphones, asa ca-l auzeam p-ala in speakers – cu microfonie bonus. Erau smecheri, ma fraiereau, cum ar veni.

Oameni care nu vorbeau engleza. Nu “ca grecul”. Deloc. Am incercat cu un colorat d-ala toate limbile din care stiu ceva. Ba, nimic-nimic, omul clipea a prost. Nu vorbea nici o limba cunoscuta din Europa. Nada. Am ridicat din umeri, nu se poate. Am intrebat pe urma la recrutare, pardon, la “talent”, ba, cine pula mea a pus interviul cu asta, ca nu vorbeste engleza fmm. Cica da, au aflat si ei dupa ca de fapt au vorbit cu un prieten de-al lui care vorbea engleza….beton. Cum anume si-o fi imaginat omul ala ca o sa treaca asta de interviu, numai Shao Kahn, Sheeva si printul Goro la care se-nchina asta ar putea sa ne spuna.

In timpul asta, eu primeam oferte. Contracte. Uite asa si-asa. 700 pe zi, Liviu. 750 pe zi Liviu. Dar trebuie sa-ncepi intr-o saptamana. Si pula, Liviu avea preaviz de 3 luni, ca na, acum era manager, ma-ntelegi, nu mai era executant sa plece dupa o luna. Faceam spume la gura.

Probabil c-as mai fi stat pe la aia, ca IN TEORIE, exista sansa de a face niste chestii acolo. Doar in teorie, ca-n practica, stateam sa-mi ceara mie HR-ul “studii de piata” si “salariul mediu din IT” si te miri mai ce, probabil cotele apelor Dunarii. Chiar si cu aia care ma cautau in disperare cu contractele. Dar, ce chestie haioasa, au plecat de-acolo aia care stiau CATE CEVA, aia care invatasera CATE CEVA si nu mai avea cine sa faca treaba tehnica. Gen eu faceam sprint planning la care imi asignam mie taskurile pizdii, ca altcineva n-avea cine sa faca. Daca tinea de retea, de cloud, de linux, da-i si fa tu, dom’ sef. Haios, nu?

Ah, da. De dat afara, am dat afara doar doi imbecili. Amandoi erau complet inutili. Ma rog, pe unul l-am zburat eu, cu celalalt doar am ajutat, ca sa zic asa.

Unul era pakistanez. Pica intr-o zi un serviciu. N-a observat nimeni. Trei zile mai tarziu, intr-un meeting, ma iau aia direct la pula ca ba, a picat de 3 zile serviciul, inca n-a facut nimeni nimic, ce pula mea e asta? Imi cer scuze, le zic ca we’re stretched – noi si Sasha Grey – dar o sa tratez asta ca pe-o urgenta. Ma rog, imi iau niste maraituri, ma uit, da, era picat, da, era alerta aia rosie cat ma-ta, nu, nu se uitase nimeni. Il rezolv, ii bag pe maimutoii mei in meeting. Ii intreb la randul meu ce pula mea e asta. Ala ca “nu ma ocup eu, scuze”. Ala ca “am vazut alerta, dar nu stiu ce inseamna, nu ma pricep la asta”. Unul – pakistanezul – imi zice ca … da, am vazut alerta, dar…I wasn’t feeling up to it. Il intreb, coaie, esti bolnav? Daca da, zi-mi, ia-ti niste libere sa te simti bine, nu are sens sa mori pe baricade aici. Ah, nu, zice el, nu-s bolnav, dar I just wasn’t feeling it, you know what I mean? Serios, ce altceva sa faci cu unul d-asta?

Al doilea era cioroi. Nu e chiar meritul meu 100%, da’ aproape. Si poate par rasist – si chiar sunt, dar nu d-aia. Ba, la fiecare meeting, la asta urla ISTERIC un borac in background. Dar ISTERIC. Ma enerva cumplit chestia, pentru ca practic nu puteam discuta nimic. Sa tin castile pe urechi insemna sa-i aud racnetele boracului – ca altceva nu se mai auzea. Racnea de la gen un metru, nu de la zece metri. Am zis…ok, inteleg, am si eu copil, desi al meu nu-i retardat – si daca ar fi, ar pricepe dupa doi pumni in figura ca-i cazul sa faca liniste in mortii lui. Dar tot asa. In continuu. La fiecare 121. Si-l intreb la un moment dat, la al coispelea “meeting” de genul asta: auzi, tu esti single dad? Cica nu, ca my wife lives with me. Aha. Inteleg. Pai, atunci, poate c-ai putea sa iei laptopul de companie si sa te muti in alta camera, cu usa inchisa, pentru cele 30 de minute, cat dureaza meetingul asta? Ca, stii, mi-e greu totusi sa te aud si sa fiu atent cu tot zgomotul ala. Cica da, ok. Si nu s-a mutat, tot acolo a ramas. Si la urmatoarea intalnire la fel. Ok, pisoi. Daca-i pe de-astea, stai asa. Si tot stateam si ma gandeam eu cum scap din el, cand vine chiar el cu solutia. Ca … lui nu-i prea place jobul lui, titlul, adica, pentru ca el e EXPERT IN SECURITY, nu ar trebui sa fie cloud engineer, ci security engineer. I-auzi, pula mea. Buna idee. Si-i zic sa-mi dea un mail cu asta, iar prostul chiar imi da. Perfect.

Ce nu stia prostea era ca in timpul asta, noi, managerii pizdii, discutam noua organizare p-acolo. Cum o sa mutam oameni intre departamente, cum o sa reorganizam departamente, alea. Asa ca le-am explicat eu alora de mai sus ca in noua schema eu p-asta n-am unde sa-l incadrez, ca noi nu ne ocupam de security, dar cererea lui e valida, ca am verificat, el pentru security a fost angajat. Si sare unul – efectiv Satana managerilor – si zice “pai eu am nevoie de security guys, am o gramada de munca de facut si n-are cine s-o faca”. Super, al tau e, boss. Si-l mut pe cioroi in subordinea lui Belzebut. Un drag and drop de 3 secunde in documentul ala shared, aia a fost tot ce-a trebuit sa fac. Coaie. COAIE. Nu glumesc, cand i-am dat vestea cea buna, ca i-a fost corectat titlul, dar ca urmare va avea alt manager, i-au dat lacrimile. De panica. Sa-mi bag pula de glumesc vreun pic, s-a oprit brusc si boracul din urlat (ca urla, ca de obicei). A fost dat afara imediat, evident. Gen nu cred c-a prins o saptamana in departamentul aluia. Ca l-a primit Talpa Iadului cu o caruta de taskuri – simple; asta normal ca nu stia nimic despre security, dracu’ stie cine l-o fi angajat si de ce. Si ala, nici una, nici alta, i-a explicat sec ca are doua variante: ori isi da demisia imediat, ori el il pune pe PIP si apoi il da afara si la orice cerere de referinte o sa spuna adevarul, ca asa nu merge, el are targeturi de atins si nu are nevoie de dead weight, oameni care sa-i tina blocate pozitii. Si pa, cioara. Simplu.

Intr-o zi m-am trezit cu curul in sus si cand m-am uitat la calendarul pizdii m-a luat greata. Da’ era o greata d-aia care nu trecea nici cu sacul de lamai. Si vine lachetele ala flausat si-mi zice o chestie, nu-mi aduc aminte despre ce era vorba exact, ca nu ma interesa, dar suna ceva de genul:

“Pai, daca vrei sa ajungi director, trebuie sa te ocupi si de asta”

Ca e o diferenta intre manager si director. La salariu, la bonus, la putere de decizie, la morti in carca. Si-am stat eu si m-am gandit si…nu. De fapt…nu, nu vreau sa ajung director. De fapt, nu prea-s eu genul care sa fie plimbat cu “daca vrei morcovul, trebuie si niste bice pe spinare”. How about no. Adica, evident ca nu m-ar deranja sa fiu director pe undeva sau pula mea, asa, la nivel de concept. Dar dupa ce-am vazut cum o ard astia…mnah, I’m alright, mate.

Asa ca am trimis demisia pe mail.

Habar n-am daca am facut bine sau nu. De regretat, n-o regret. Deloc. Ca n-am ce sa regret. Pula mea, estimez eu c-o sa iau cam dublu trecand inapoi pe contract. De meetings n-o sa-mi fie dor, chiar deloc. Si am incercat sa tratez chestia asta serios, dar nu se poate. Sau daca se poate, nu pot eu. Nu am cum pula mea sa iau in serios genul asta de activitate, genul asta de non-job unde ne intalnim (virtual, desigur) ca sa vorbim despre cum o sa ne intalnim ca sa mai vorbim. Nu m-am simtit o clipa util p-acolo, nici macar cand ii invatam pe maimutoii aia chestii. Am avut o caruta de joburi si ba, la fiecare erau macar MOMENTE in care ma simteam util. Ca uite, am rezolvat o problema, restul n-au putut. Dar la astia? Degeaba imi bateam capul sa invat maimutoii chestii. Ca-mi era clar ca nici unul din ei n-are pic de potential. Erau genul ala. Imbatraniti cu ale lor, isi asteapta pensia si spera s-o mai tina asa pana atunci. Era asa, cam cum ai incerca s-o convingi pe bunica-ta ca-i mai bun capitalismul.

Nu condamn toata “ramura” asta neaparat, da’ pula mea, nici n-am chef sa-mi sparg eu capul pentru a gasi “solutii” – solutii care sa nu implice nici sa dam bani, nici sa dam afara oameni, nici sa angajam altii, nici sa luam decizii, nici. Sa facem cumva sa fie bine, da’ fara sa facem nimic.

Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale

Ma gandesc ca poate am facut o greseala in 2020, cand am platit casa si masina. La momentul ala a parut o idee buna, dar acum nu mai sunt asa de sigur. Pentru ca de cand nu mai datorez nimanui nici macar o lira, am capatat atitudinea asta de “ma doare-n pula”. Stiu ca daca aveam 1000 de lire-n banca si 200,000 datorie, ma gandeam de zece ori inainte de a-mi da demisia – si probabil ca n-o faceam, gaseam eu alta solutie, ma agitam un pic. De cand nu mai am datorii, sunt la modul “nu-mi place, ma sugeti de pula, ‘ai pa”. Si fix asa am procedat cu astia, la modul “as putea, dar n-am chef sa-i suport”. Si poate doar mi se pare mie, poate nu, da’ parca am devenit nitel cam arogant, in sensul ca m-am trezit gandindu-ma ca “nu am eu de ce sa stau de discutii cu toate terminatele, e sub nivelul meu sa-i explic eu panaramei de ce oamenii tehnici costa si ca ori le dai tu, ori le da altul si tu ramai cu pula-n mana”. Sau poate o fi fost din cauza ca era romanca aia. Habar n-am. Bine, ca nu era ea neaparat problema, doar o mica, mica parte din problema. Problema mai mare e ca pot sa fiu abia trezit dupa 14 ore de somn, daca ma bagi intr-un meeting si incepi sa debitezi cretinisme, incep sa casc in cel mult doua minute. Da’ asa, la modul ala de-mi fac griji pentru mandibula ca ma-ta la bariera.

A fost al treilea rol de manager de care m-am murdarit. Cred ca si ultimul. Ca-n corporatiile lu’ peste nu ma mai bag la asa ceva, la maratonu’ de meetinguri. Mi-a ajuns. Iar in companiile mici nu ma pot plati aia, ca n-au bani. Prin urmare, ii las pe altii sa fie sefi. Mie nu-mi mai trebuie. I’m too old for this shit. Si-n plus, ma uit la poza aia facuta la monitor (ca da, am ajuns ca oagarii aia care nu stiu sa faca un screenshot; aia e, mi-au dat aia un macbook pro, stie ma-ta sa faca orice pe el, ca eu nu). Scrie acolo mare si lat. Ca vine Laivaiu dupa doi ani de contracte la guvern. Da.

In 2018 m-am dus eu sa servesc servitorii muiestatii sale. Si cand m-am dus, aveam vreo 200k datorie la casa, plus-minus. Si vreo, nu stiu, 25k la masina, ca abia o luasem, nu stiu cate rate apucasem sa platesc la ea. Pai, dupa aia doi ani, am platit sec tot ce datoram si-am ramas cu, dracu’ stie, vreo 60-65k pe langa, pe-acolo. Nu-i mare lucru, da’ cand vii de unde vin eu, e ceva mai impresionant decat sa-mi spuna lumea – POATE – “dom’ director” intr-o zi. Asa ca ma uit sa vad, poate-poate are nevoie tarfa aia batrana de ceva ajutor la ceva zilele astea. Iar daca nu ea, boschetarii ei. Cine stie.